Intr-un tinut in care verile pot dura ani in sir si iernile o viata, primejdia se arata la orizont. Vine iarna si pe plaiurile inghetate de la nord de Winterfell forte intunecate si stranii isi aduna puterile in spatele Zidului ce protejeaza intregul regat Westeros. In mijlocul conflictului se afla familia Stark de Winterfell, oameni la fel de aspri si neinduratori ca pamantul pe care il stapanesc. Un taram al extremelor, de la fortaretele de piatra ale iernii la castelele belsugului si ale verii, in care lorzi si printese, soldati si vrajitori, asasini si bastarzi iubesc, se lupta si uneltesc pentru a supravietui. Intre intrigi si comploturi, tragedie si tradare, victorie si teroare, soarta familiei Stark, a aliatilor ei si a inamicilor atarna de un fir de par, in timp ce toti incearca sa castige cel mai periculos joc dintre toate: urzeala tronurilor.