Istoria Bibliotecii Județene Tulcea

TREPTE ALE DEZVOLTARII SI MODERNIZARII

Tulcea, pamant binecuvantat de Dumnezeu, udat de sangele marturisitorilor de credinta crestina, Sfintii mucenici Epictet si Astion, Zoticos, Attalos, Kamasis si Philippos, Tulcea, vechea cetate Aegyssus, important centru de civilizatie geto-daca din spatiul carpato-danubiano-pontic, Tulcea vestitelor cetati antice Dinogetia (Garvan), Noviodunum (Isaccea), Arrubium (Macin), Troesmis (Turcoaia), Ibida (Slava Rusa), Hamangia (Baia), Salsovia (Mahmudia), Halmyris (Murighiol), Orgame (pe promontoriul stancos de la Capul Dolosman), Tulcea lui Mircea cel Batran intrata sub stapanire otomana peste 400 de ani este un teritoriu de bogata si zbuciumata istorie, de inalta spiritualitate. Judetul Tulcea a dat tarii oameni de seama precum pictorul Alexandru Ciucurencu, sculptorul Ion Jalea, poetul Panait Cerna, poetul si prozatorul Traian Cosovei, geograful Constantin Bratescu, violonistul si compozitorul George Georgescu, graficianul Constantin Gavenea, preotul si teologul Calciu Dumitreasa, matematicianul Grigore Moisil – membru al Academiei Romane, geograful Gheorghe Munteanu-Murgoci-membru al Academiei Romane, filologul si arheologul Oreste Tafrali, compozitorul, folcloristul si muzicologul Ludovic Paceag, pictorul Stavru Tarasov si numerosi alti scriitori, artisti plastici, istorici, matematicieni, arhitecti.

In orasul de pe malul Dunarii, pe str. Isaccei nr.20, langa Aleea personalitatilor, functioneaza din anul 1984 Biblioteca Judeteana, spatiu generos pentru o biblioteca de interes judetean, desfasurat pe o suprafata de 3500 mp, cu trei nivele, scara in spirala si gradina interioara, ascensor pentru carte.

Biblioteca isi desfasoara activitatea pe baza legislatiei in vigoare si elaboreaza si actualizeaza Regulamentul de organizare si functionare, Regulamentul utilizatorilor, Regulamentul de ordine interioara, Strategia de dezvoltare si modernizare pe termen mediu si lung. Din anul 1997 functioneaza sub autoritatea Consiliului Judetean Tulcea.

In prezent, biblioteca detine peste 330.000 unitati biblioteconomice (carti, periodice, documente audiovizuale si electronice, manuscrise, carti postale ilustrate, alte documente), cu caracter enciclopedic, organizate in colectii uzuale (ale sectiilor de imprumut la domiciliu), de baza (pentru studiu la salile de lectura) si speciale, destinate conservarii, cercetarii si documentarii (manuscrise, documente din arhive personale si corespondenta, fotografii, carte bibliofila, carte cu autograf si dedicatii, s.a.).

Structura organizatorica a institutiei si categoriile de personal au suportat modificari esentiale dupa 1990, in consens cu schimbarile socio-profesionale intervenite si cu nevoile si cerintele tot mai diversificate ale utilizatorilor.

Biblioteca publica a orasului este, se pare, continuatoarea bibliotecii Prefecturii Judetului Tulcea, infiintata, probabil, in 1878 sau 1879, imediat dupa instaurarea administratiei romanesti, inzestrata din dispozitia unora dintre fostii prefecti ai judetului, printre care si poetul Ioan Nenitescu. Devastata in timpul primului razboi mondial.

Reinfiintata dupa razboi sub denumirea Biblioteca publica Panait Cerna, sub patronajul generalului pensionar Panaitescu.

In 1939 detinea 12.000 volume.

In 1942 functioneaza pe strada Sfantul Nicolae, este „singura biblioteca din oras” si este condusa de avocatul Traian Radu.

Biblioteca este reorganizata sub egida Consiliului Cultural al Judetului Tulcea, fondul fiind constituit din cartile bibliotecii Casei Invatatorului infiintata in 1922-1923, cartile Bibliotecii „Panait Cerna” ramase dupa epurarea excesiva din acelasi an la care se adauga cartile primite cu ajutorul Comitetului Judetean Tulcea si a Ministerului Artelor si Informatiilor, in urma interventiilor presedintelui bibliotecii, Grigore Cuculis.

Transformata in Biblioteca Centrala Raionala (Biblioteca raionala „Maxim Gorki”)  in baza H.C.M. 1452/1952, situata  pe str. Progresului nr.26, intr-o cladire necorespunzatoare.

La 1958 detinea 22.172 volume, avea sala de lectura cu 40 de locuri si o sectie pentru copii.

In 1975 Biblioteca municipala ocupa cateva incaperi in cladirea redactiei ziarului „Delta”, pe strada Spitalului.

In anii urmatori se inainteaza memorii, se intocmeste proiectul nr. 687/1979 si se construieste actualul sediu al Bibliotecii Judetene.

1984 – Se da in folosinta sediul actual al bibliotecii din str. Isaccei nr.20.

1990 – Se infiinteaza si se organizeaza Sectia de carte in limbi straine.

1992 – Prin Decizia nr. din 29 mai 1992 a Consiliului Judetean Tulcea Bibliotecii Judetene i se atribuie numele « Panait Cerna »

1995 – Se efectueaza primele abonamente la publicatii straine: Newsweek, Science & Vie, Les Cahiers de Science & Vie, Magazine littéraire. In oct. se publica primul numar al buletinului « Lectura publica ».

1996 – Se achizitioneaza si se instaleaza programul legislativ LexExpert. Ministerul Culturii achizitioneaza pentru Biblioteca Judeteana Tulcea primele doua calculatoare. Incep demersurile pentru obtinerea ca donatie a unui Bibliobuz.

1997 – Sala cataloagelor si Punctul de inscriere cititori, situate la etajul I – in biroul in care functioneaza Cabinetul de informatizare – se reamenajeaza in foaier, se achizitioneaza mobilier si scaune ergonomice pentru intreg personalul, se repara acoperisul.

1998 – Cu sprijinul Ministerului Culturii si al IME Bucuresti, Biblioteca Judeteana primeste, alaturi de alte 4 biblioteci judetene, ca donatie, softul integrat de biblioteca TINLIB. Se infiinteaza si se amenajeaza Centrul metodic si de informare comunitara (CIC). Se infiinteaza Serviciul de Documentare Europeana. Se intocmeste proiectul pentru infiintarea sectiei pentru persoanele cu deficiente vizuale.

1999 – Curs intensiv cu intreg personalul de specialitate pentru invatarea lucrului pe calculator. Se infiinteaza si se amenajeaza Sectia pentru nevazatori (in incaperea in care in prezent functioneaza compartimentul personal-salarizare). Incepe procesul de prelucrare a documentelor de biblioteca in sistem automatizat. Soseste la Biblioteca Judeteana Bibliobuzul cu 2188 de carti, donatie Aveyron (Franta). Se intocmesc Programul strategic de dezvoltare si modernizare a Bibliotecii Judetene pe termen mediu si lung si Programul de cercetare, documentare si promovare a istoriei, culturii si civilizatiei locului.

2000 – Se confectioneaza la Monetaria Statului plachete metalice cu chipurile unor oameni de seama tulceni : Panait Cerna, Constantin Munteanu – Murgoci, Constantin Gavenea si Jean Bart, colectie intrerupta din motive financiare.

2000-2001 – Cu sprijinul Ministerului Culturii, se deruleaza proiectul Phare euroart „Centrul de Informare si Documentare pentru minoritati”, in parteneriat cu Consiliul Judetean Tulcea si comunitatile etnice. Se confectioneaza placa de marmura la institutie, se achizitioneaza un autoturism Dacia si o camera videodigitala.

2002 – Se achizitioneaza si se instaleaza programul OPAC pentru accesarea de catre utilizatori a bazei de date a bibliotecii. Se primeste o valoroasa donatie de carte provenita din Spania, cuprinzand carti, reviste, numeroase manuscrise si corespondenta in limba romana si spaniola, vignete filatelice, constituite in « Fondul Traian Popescu ».

2003 – Odata cu eliberarea birourilor de catre Centrul de valorificare a creatiei populare se organizeaza si se amenajeaza arhiva institutiei. Se amenajeaza expozitia permanenta Valentin Serbu pe holul etajului I, langa Sala de lectura „Valentin Serbu”. Se infiinteaza Sectia de Colectii speciale „Fond Traian Popescu”. Se pune in aplicare proiectul de atribuire de denumiri bibliotecilor publice din judet cu numele unor oameni de seama tulceni. Se introduc serviciile contra cost pentru utilizatori.

2004 – Se infiinteaza Sectia de colectii speciale „Manuscrise. Arhive personale. Corespondenta”.

2005 – Se publica primul numar al revistei de informare si cultura « Lectura publica ». Se achizitioneaza 3 calculatoare si o imprimanta. Se zugraveste foaierul.

2006 – Se infiinteaza postul de consilier juridic si compartimentul juridic si de achizitii publice. La solicitarea conducerii BJT, Consiliul Judetean Tulcea aproba investitia „Reabilitare termica cladire Biblioteca Judeteana « Panait Cerna » Tulcea”. Se realizeaza serviciile de proiectare si se aproba  Studiul de fezabilitate prin Hotarare a Consiliului Judetean Tulcea. Se achizitioneaza 5 calculatoare pentru personal. SC AKER SA Tulcea sponsorizeaza Biblioteca Judeteana cu 5000 lei pentru achizitia de carte, iar SC Confectii SA Tulcea cu 500 lei. La solicitarea BJT, Consiliul local Tulcea decide alocarea a 2500 de lei pentru achizitia de carte.

2007 – Se achizitioneaza 8 calculatoare, un televizor cu plasma la Mediateca, pupitre si scaune pentru Sala de lectura adulti si Centrul INFONET, un ecran suspendat si un flipchart pentru acelasi centru. SC TULCEA GAZ sprijina achizitia de carte cu 1000 lei. Se organizeaza licitatia deschisa pentru atribuirea contractului de executie lucrari. Biblioteca Judeteana este cuprinsa in Programul international Global Libraries finantat de Fundatia Bill & Melinda Gates si administrat de IREX. In trim. IV demareaza lucrarile la cladire.

2008 – Cu sprijinul financiar al Consiliului Judetean Tulcea se realizeaza si se finalizeaza lucrarile de reabilitare termica a cladirii, se instaleaza centrala noua racordata la sistemul de distributie gaze naturale, rezolvandu-se astfel definitiv problema conditiilor termice de lucru si de lectura publica pe perioada anotimpului friguros. Se achizitioneaza din finantare nerambursabila 19 calculatoare si alte echipamente cu care au fost inzestrate centrele internet de la Tulcea si de la Sulina. In zilele de 30 mai si 3 iunie 2008 se inaugureaza Centrele de acces gratuit la Internet si de instruire amenajate la Sulina si la Tulcea. Din bugetul alocat de ordonatorul principal de credite se achizitioneaza 10 calculatoare destinate personalului. Institutia primeste o donatie valoroasa de carte in limba franceza din partea organizatiei Bibliothéques & Médiatheques Francophones,  Asociatie Culturala si Umanitara din Libourne (Franta), destinata Sectiei de carte in limbi straine si altor biblioteci din judet. Consiliul municipal Tulcea decide sa sprijine achizitia de carte cu suma de 2500 lei.

2009 – Se finalizeaza si se afiseaza site-ul institutiei. STX OFF SHORE Tulcea sponsorizeaza achizitia de carte noua cu 2000 lei, iar Consiliul municipal cu 3000 lei.

2010 – BJT participa la selectie si este acceptata, alaturi de alte 23 de biblioteci judetene, la Runda a doua a Programului Biblionet organizat de IREX ( 25.11.2009 – 29.01.2010). In luna aprilie se publica si se lanseaza cartea Memorie culturala si cunoastere locala. Personalia – aria de provenienta. Index de nume. Se finalizeaza si se afiseaza noul site al BJT, realizat de firma SC InfoTrust – Design Tulcea (2 iunie). Se aproba noul ROF si noua Organigrama a institutiei. Institutia este inzestrata cu draperii noi, moderne. In 8 noiembrie, la Sala de festivitati a BJT s-a deschis Centrul Judetean de Formare Biblionet din cadrul programului Biblionet – lumea in biblioteca mea, implementat de IREX. In 18 noiembrie se publica si se lanseaza cu sprijinul financiar al Episcopiei Tulcii volumul Memorie si cunoastere locala. Insemnari pe carti de cult din judetul Tulcea. In 10 decembrie se inaugureaza Centrul de formare Biblionet, in prezenta reprezentantilor IREX, EOS si Consiliului Judetean Tulcea.

2011 – La sfarsitul lunii ianuarie se afiseaza primul buletin electronic al BJT – Buletinul evenimentelor locale 2011, periodic electronic anual (Produse de informare) si se realizeaza primul Buletin al evenimentelor din eparhia Tulcii – 2011. Cu sprijinul IME Romania, in 28 iunie 2011 devine functional pentru utilizatori Catalogul online al BJT prin implementarea si utilizarea sistemului integrat de biblioteca TinREAD;

Foaierul Bibliotecii Judetene Tulcea gazduieste numeroase evenimente culturale organizate de Uniunea Artistilor Plastici Tulcea, Asociatia „Amfora” Tulcea, Directia Judeteana pentru culte, cultura, patrimoniu, alte institutii si organizatii.