Romanul La capătul lumii și în țara aspră a minunilor povestește despre două lumi diferite – două spații temporale aparte – prin vocile misterioase a doi naratori: Watashi și Boku. Watashi, povestitorul țării aspre a minunilor, pornește într-o călătorie de sondare a propriilor amintiri. Lumea în care trăiește Watashi este dominată de cuvinte și sunete, pe când cea a lui Boku (naratorul din capătul lumii), de imagini și cântece, iar decorul este al unui oraș îngrădit, asemenea orașelor medievale. Când sosește în oraș, paznicul de la poarta de intrare (care își petrece aproape tot timpul ascuțind cutite) îi cere lui Boku să-și taie umbra, subliniind ca în astfel de locuri nu va mai avea nevoie de ea. Pierderea umbrei aduce un detaliu în plus unui tarim kafkian în care simplitatea imaginii unei cești de cafea este un lux al unei realități uitate.