Seria de manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale care celebrează nașterea poetului Mihai Eminescu-15 ianuarie 1850, se deschide la Bibliotecă cu o expoziție realizată de către elevii din clasele a V-a și a IX-a, Secția Arte Plastice, din cadrul Liceului de Arte „George Georgescu” Tulcea.
Prof. coordonator Claudia Pahom-Grigore

La steaua, Mihai Eminescu
La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.