În zilele de 13-14.09.2014 la Biblioteca Județeană „Panait Cerna” din Tulcea a avut loc competiția de șah, Cupa Logic Delta, competiție  destinată copiilor sub 12 ani. Concursul a fost organizat de Asociația Clubul Sportiv Logic Delta și arbitrată de arbitrul de șah Sarighioleanu Marius. Competiția  Cupa Logic Delta aflată la prima ediție a avut un număr de 34 de paticipanți cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani. S-au acordat cupe, medalii și diplome primilor clasați la fiecare categorie de vârstă, iar fiecare participant a primit cadouri din partea doamnei Simionescu Carmen, președinte a Fundației pentru Tineret Tulcea.

 

Clasamentul final general, după 7 runde, a fost următorul:

Locul I – Sarighioleanu Sebastian Laurentiu –  A.C.S. Logic Delta – 7 puncte

Locul II – Crăița Alexandru Ștefan – C.S. Șah Club Galați – 6 puncte

Locul III – Vlad Ștefan Florentin – C.S. Șah Club Galați – 5 puncte

 

Surpriza competiției a fost Stepanencu Nicodim Cosmin de la A.C.S. Logic Delta care a obținut

5 puncte și a ocupat Locul I la categoria de vârstă 10 ani.

 

Toți copiii participanți merită felicitări pentru efortul depus la aceasta competiție.
A.C.S. Logic Delta multumește doamnei Simionescu Carmen, președintele Fundației pentru Tineret Tulcea, doamnei Elena Fidatov – Moruzov de la Direcția pentru Sport și Tineret Tulcea și domnului Drăniceanu Daniel, manager al Bibliotecii Județene ,,Panait Cerna„ Tulcea pentru sprijinul acordat în organizarea competiției de șah Cupa Logic Delta.