Pe lânga consecințele economice dramatice, recesiunea din 2007-2009 a avut și un alt efect important, evidențiind minusurile institutionale și de politici de fond ale proiectului euro. Apărut în 2014 la bine-cunoscuta editura Palgrave Macmillan, volumul prezintă dinamica crizei zonei euro și încearcă să identifice mai multe căi de ameliorare a funcționării acestei zone. Analizând evenimentele recente din Uniunea Europeană, autorii arată că criza nu poate fi explicată doar prin risipa bugetară; hibe majore de design instituțional și aranjamente de politici defectuoase, care au favorizat dezechilibre tot mai mari între statele membre ale UE, stau de asemenea la originea dificultăților și a nemulțumirilor din zona euro. Desi proiectul Uniunii Bancare poate oferi o soluție pentru întărirea coeziunii zonei, există detalii tehnice importante și probleme de planificare în timp a schimbărilor care trebuie să fie lamurite. Viitorul Europei, susțin autorii, depinde în mare măsură de modul in care vor fi stabilite politicile nationale si europene. Iar pentru aceasta este nevoie de viziune economică și de reforme curajoase.