Spovedanie este o „fenomenologie a spiritului”. Ea relatează succesivele căderi ale autorului şi tentativele sale de renaştere. Ea urma să introducă disocierea sistematică a adevărului de dogmatica bisericească. Tolstoi îşi dezvăluie cu sinceritate criza şi căutările de până către sfârşitul anilor şaptezeci. Prin violenta sa confruntare de sine, el marchează cezura dintre tot ce întreprinsese până atunci, părelnic şi fals, potrivit părerii sale – şi presupus mântuitorul liman la care ajungea acum, pentru tot restul vieţii. E po­vestea pierdutei şi recâştigatei sale credinţe. (…) De dragul adevărului s‑a angajat în că­utarea lui Dumnezeu. A alternat stări de în­credere şi disperare. A scăpat însă de tenta­ţia sinuciderii. S‑a întors, în chip conştient, la spontana sa încredere în viaţă, din copilărie. Căci a priceput echivalenţa lui Dumnezeu cu viaţa.