Primul volum al trilogiei Pe tărâmul haosului, nominalizat la Carnegie Award 2009, câştigător al Guardian Children’s Fiction Prize 2008, James Tiptree Junior Award şi Booktrust Teenage Prize 2008.
Todd Hewitt e ultimul băiat din Prentisstown, un oraş mai puţin obişnuit. Oamenii pot auzi ce gândesc ceilalţi. Tot timpul. Viaţa lor se desfăşoară într-un copleşitor şi neîncetat Vacarm; nu există intimitate, nici secrete.
Chiar cu o lună înainte de a împlini 13 ani, dată la care ar urma să devină bărbat, Todd descoperă întâmplător un loc liniştit. Fără Vacarm. Însă un asemenea loc nu poate exista! Înseamnă că locuitorii din Prentisstown l-au minţit.
Şi acum va trebui să fugă ca să se salveze de la moarte…
Dar unde să fugi dacă cei care te urmăresc pot auzi TOT ce gândeşti?
Al doilea volum al Trilogiei Pe tărâmul haosului este o poveste pasionantă, șocantă și profund tulburătoare despre rezistența în cele mai grele condiții. COSTA Children’s Book Award. 2008 Guardian Children’s Fiction Prize
Fugind din calea unei armate necruțătoare, Todd a dus-o pe Viola, grav rănită, direct în mâinile celui mai mare dușman al lor, Primarul Prentiss. Despărțit pe loc de Viola și întemnițat, Todd e obligat să învețe regulile noii ordini a Primarului.
Dar ce lucruri misterioase pândesc chiar în preajma orașului?
Și unde e Viola? Mai este ea în viață?
Și cine se ascunde în spatele Ripostei?
Iar apoi, într-o zi, totul scapă de sub control…
„Un roman alert, plin de acțiune, care explorează diverse teme, precum loialitatea, manipularea, ambiguitatea morală și violența, dar în care se simte mereu dorința de dragoste și izbăvire. O lectură obligatorie pentru fani.” – Daily Mail