CEA MAI CITITĂ SERIE DE ROMANE CONTEMPORANE
„Oricine ar trebui să citească o carte semnată de Elena Ferrante.” The Boston Globe
„Una dintre cele mai mari romanciere contemporane” The New York Times Book Review
„Romanele Tetralogiei Napolitane sunt construite pe mai multe planuri, iar Ferrante îmbină perfect felul de a povesti cu efectele stilistice cu totul speciale.” The Independent
Încă de la apariția romanului Prietena mea genială, care deschide Tetralogia Napolitană, faima Elenei Ferrante a crescut enorm. Este considerată una dintre autoarele contemporane cele mai convingătoare, o stilistă desăvârşită, cu o intuiție artistică ieşită din comun, care a câştigat admirația mai multor scriitori celebri – Jhumpa Lahiri, Elizabeth Strout, Claire Messud – şi a unor critici importanți: James Wood, John Freeman, Eugenia Williamson etc. Dar fără îndoială, primirea cea mai călduroasă a avut-o din partea cititorilor, care au descoperit o autoare care vorbeşte într-un stil plin de frumusețe şi forță despre sentimentul de apartenență la un loc, despre relațiile umane, dragoste, familie şi prietenie.