Miniexpoziția documentară organizată în foaierul bibliotecii, care marchează 150 de ani de la dispariția Mitropolitului Transilvaniei, Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, a fost vernisată și este deschisă publicului larg până la data de 31 august 2023.
Expoziția cuprinde cărți de slujbă și de teologie tipărite în timpul păstoririi lui la Sibiu, dar și lucrări despre viața și activitatea sa apărute înainte de 1948.
„Am ales ca acest moment aniversar să fie marcat și în Episcopia Tulcii pentru că aici trăiesc mulți aromâni din neamul mitropolitului Andrei Șaguna iar amintirea și mijlocirea lui în corurile sfinților îi va ajuta pe credincioși la cinstirea lui Dumnezeu cel minunat întru sfinții Săi și la păstrarea credinței și identității naționale.”
Episcopia Tulcii, în colaborare cu Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea, evocă astfel un om ridicat între sfinți a cărui viață dedicată culturii, învățăturii și acestei țări este și va rămâne un reper în istoria neamului nostru.
Rând pe rând, vorbitorii, managerul bibliotecii – dr. Ligia Dima, Preasfinția Sa Visarion, Episcopul Tulcii, Mihai Huleni – vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, au dezvăluit mici crâmpeie din viața lui Andrei Șaguna, un mesager al binelui pe aceste meleaguri.
Mitropolitul Andrei Şaguna s-a născut în Miskolc, Ungaria, la 20 decembrie 1808/1 ianuarie 1809, într-o familie de macedo-români din Balcani.