🏰Tulcenii pot admira fotografii vechi care înfățișează file de istorie, momente din viața comunității satului Malcoci, comuna Nufăru.

Incursiunea este cu atât mai atractivă cu cât comunitatea germanilor din județul Tulcea s-a împuținat până aproape de dispariție, dar lăsând urme ale prezenței consistente pe aceste meleaguri.

👉„Malcoci este primul sat înfiinţat de nemţii care au căutat în Dobrogea un loc binecuvântat, aşa cum au făcut-o şi turcii, macedonenii şi ruşii. Istoria locului este ascunsă în ruinele bisericii monumentale şi în cele câteva case ridicate în urmă cu un secol de către germani şi care au mai rămas în picioare

Bătrânii din satul Malcoci (comuna Nufăru, judeţul Tulcea) păstrează doar amintiri din vremea în care aici se vorbea nemţeşte. Aşezarea, primul sat german catolic din Dobrogea, a fost înfiinţată de mai multe familii germane, în anul 1843. Nemţii au plecat un secol mai târziu, luând totul cu ei: tradiţii, limbă, obiectele dragi. Au lăsat în urmă, drept moştenire, o biserică catolică masivă, aşa cum nu era alta pe aceste meleaguri. Ridicată în mijlocul satului, la întretăierea de drumuri, ruina ei încă mai atrage admiraţia trecătorilor.” Sursa: https://adevarul.ro/stiri-locale/tulcea/malcoci-sau-superba-poveste-a-primului-sat-al-1740144.html?fbclid=IwAR2WPq9GvERHX36US5aT_9uQWqg3t1ngmpr0RkylYPw5ejsyLdvDmHTWbx8