În cei 40 de ani de existență zeci de mii de utilizatori, copii și adulți, au găsit aici locul în care au dezvoltat pasiunea lecturii sau au petrecut momente frumoase în sălile noastre.

Azi, la ceas aniversar, ne arătăm prețuirea pentru toți cei care au contribuit la realizarea dezideratelor acestei instituții cu suflet și dăruire, cu creativitate și perseverență. Și pentru că bibliotecarii nu ar fi reușit niciodată singuri, se cuvine să apreciem sprijinul constant și susținut al prietenilor bibliotecii: personalități locale și naționale, elevi și cadre didactice, voluntari și participanți, oameni de afaceri și din alte categorii socio-profesionale, scriitori sau artiști. Alături de publicul larg, deopotrivă au participat la evenimentele cultural-educative organizate aici, fie că ne amintim de celebrarea zilelor naționale importante, de cluburile și cercuri sau spectacole sau audiții muzicale.

În acest moment de retrospectivă, le mulțumim tuturor tulcenilor care au contribuit de-a lungul timpului la consolidarea acestei instituții crescând astfel prestigiul cultural al județului nostru!

Alături de o scurtă și destul de recentă prezentare video, atașăm aici câteva fotografii, din miile postate, care marchează acest eveniment: https://www.youtube.com/watch?v=rbll-2228qM