Prima întâlnire din acest an a Clubului de lectură pentru adolescenți 𝑩𝑰𝑩𝑳𝑰𝑶𝚃𝚞𝚕𝚌ea s-a întâmplat în chiar ultima zi a lunii ianuarie, cartea propusă spre citit și discutat fiind 𝓞𝓼𝓬𝓪𝓻 𝓼̦𝓲 𝓣𝓪𝓷𝓽𝓲 𝓡𝓸𝔃, a scriitorului franco-belgian Eric-Emmanuel Schmitt.

Sinopsisul cărții (Editura Humanitas, București, 2012): „Cel mai citit roman al lui Eric-Emmanuel Schmitt, adaptat de autor atât pentru scenă, cât şi pentru marele ecran. Oscar are zece ani şi trăieşte într-un spital. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în faţă, băiatul, bolnav de leucemie, ştie că va muri, iar războiul lui împotriva tuturor izbucneşte inocent, pătimaş şi deznădăjduit. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născocit poveşti moderne, adevărate lecţii de viaţă, în care nici binele, nici răul nu sunt absolute şi nimic nu e aşa cum pare la prima vedere. Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca şi cum ar fi zece ani şi-l învaţă să-i scrie epistole lui Dumnezeu ca să se simtă mai puţin singur. Cu Tanti Roz pe post de ghid într-o viaţă trăită fast-forward, Oscar parcurge, printre râsete şi lacrimi, itinerarul emoţionant al tuturor vârstelor şi experienţelor umane îmbogăţite de imaginaţia lui, care umple spaţiile albe şi îmbracă realitatea în veşmântul miracolului. Astfel, băiatul ajunge să-şi trăiască adolescenţa alături de prieteni, să se îndrăgostească la tinereţe, să se căsătorească la maturitate cu prima iubire, să o piardă şi, în cele din urmă, să regăsească dragostea la apusul unei vieţi ca o lumânare care arde la ambele capete.”.
Cu atenție și emoție, adolescenții și-au împărtășit impresiile lăsate de această carte plină de sentimente tulburătoare.

Am selectat câteva pasaje:

𝑨𝒎 𝒂𝒗𝒖𝒕 𝒖𝒏 𝒔̧𝒐𝒄 𝒅𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒖 𝒐𝒄𝒉𝒊𝒊 𝒅𝒆 𝒔𝒕𝒂𝒕𝒖𝒊𝒂 𝒕𝒂, 𝒂𝒅𝒊𝒄𝒂̆ 𝒗𝒂̆𝒛𝒂̂𝒏𝒅 𝒊̂𝒏 𝒄𝒆 𝒉𝒂𝒍 𝒆𝒓𝒂𝒊, 𝒗𝒓𝒆𝒂𝒖 𝒔𝒂̆ 𝒔𝒑𝒖𝒏, 𝒕̧𝒊𝒏𝒕𝒖𝒊𝒕 𝒑𝒆 𝒄𝒓𝒖𝒄𝒆𝒂 𝒂𝒊𝒂, 𝒑𝒆 𝒋𝒖𝒎𝒂̆𝒕𝒂𝒕𝒆 𝒈𝒐𝒍, 𝒔𝒍𝒂𝒃, 𝒄𝒖 𝒄𝒐𝒓𝒑𝒖𝒍 𝒕𝒐𝒕 𝒏𝒖𝒎𝒂𝒊 𝒐 𝒓𝒂𝒏𝒂̆ 𝒔̧𝒊 𝒄𝒖 𝒄𝒂𝒑𝒖𝒍 𝒊̂𝒏𝒔𝒂̂𝒏𝒈𝒆𝒓𝒂𝒕 𝒔𝒖𝒃 𝒄𝒐𝒓𝒐𝒂𝒏𝒂 𝒅𝒆 𝒔𝒑𝒊𝒏𝒊 𝒂𝒃𝒊𝒂 𝒎𝒂𝒊 𝒕̧𝒊𝒏𝒂̂𝒏𝒅𝒖-𝒔𝒆 𝒑𝒆 𝒈𝒂̂𝒕. 𝑷𝒂𝒓𝒄𝒂̆ 𝒂𝒊 𝒇𝒊 𝒇𝒐𝒔𝒕 𝒆𝒖. 𝑨𝒔𝒕𝒂 𝒎-𝒂 𝒓𝒆𝒗𝒐𝒍𝒕𝒂𝒕 𝒅𝒆-𝒂 𝒃𝒊𝒏𝒆𝒍𝒆𝒂. 𝑬𝒖, 𝒅𝒂𝒄-𝒂𝒔̧ 𝒇𝒊 𝑫𝒖𝒎𝒏𝒆𝒛𝒆𝒖, 𝒏-𝒂𝒔̧ 𝒑𝒆𝒓𝒎𝒊𝒕𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒇𝒊𝒖 𝒕𝒓𝒂𝒕𝒂𝒕 𝒂𝒔𝒕𝒇𝒆𝒍.
– 𝑺𝒂̆ 𝒇𝒊𝒎 𝒔𝒆𝒓𝒊𝒐𝒔̧𝒊, 𝑻𝒂𝒏𝒕𝒊 𝑹𝒐𝒛, 𝒏-𝒂𝒊 𝒔𝒂̆-𝒎𝒊 𝒔𝒑𝒖𝒊 𝒄𝒂̆ 𝒅𝒖𝒎𝒏𝒆𝒂𝒕𝒂, 𝒐 𝒍𝒖𝒑𝒕𝒂̆𝒕𝒐𝒂𝒓𝒆 𝒅𝒆 𝒘𝒓𝒆𝒔𝒕𝒍𝒊𝒏𝒈, 𝒐 𝒎𝒂𝒓𝒆 𝒄𝒂𝒎𝒑𝒊𝒐𝒂𝒏𝒂̆, 𝒄𝒓𝒆𝒛𝒊 𝒊̂𝒏 𝒂𝒔̧𝒂 𝒄𝒆𝒗𝒂!
– 𝑺̧𝒊 𝒅𝒆 𝒄𝒆 𝒏𝒖, 𝑶𝒔𝒄𝒂𝒓? 𝑻̧𝒊𝒆 𝒕̧𝒊-𝒂𝒓 𝒊𝒏𝒔𝒑𝒊𝒓𝒂 𝒎𝒂𝒊 𝒎𝒖𝒍𝒕𝒂̆ 𝒊̂𝒏𝒄𝒓𝒆𝒅𝒆𝒓𝒆 𝒖𝒏 𝑫𝒖𝒎𝒏𝒆𝒛𝒆𝒖 𝒄𝒖𝒍𝒕𝒖𝒓𝒊𝒔𝒕, 𝒄𝒖 𝒎𝒖𝒔̧𝒄𝒉𝒊 𝒍𝒖𝒄𝒓𝒂𝒕̧𝒊, 𝒔𝒄𝒖𝒍𝒑𝒕𝒖𝒓𝒂𝒍𝒊, 𝒄𝒖 𝒑𝒊𝒆𝒍𝒆𝒂 𝒅𝒂𝒕𝒂̆ 𝒄𝒖 𝒖𝒍𝒆𝒊, 𝒇𝒓𝒆𝒛𝒂̆ 𝒊̂𝒏𝒕𝒓-𝒐 𝒑𝒂𝒓𝒕𝒆 𝒔̧𝒊 𝒔𝒍𝒊𝒑 𝒖𝒍𝒕𝒊𝒎𝒂 𝒎𝒐𝒅𝒂̆?
– 𝑷𝒂̆𝒊…
– 𝑰𝒂 𝒈𝒂̂𝒏𝒅𝒆𝒔̧𝒕𝒆-𝒕𝒆, 𝑶𝒔𝒄𝒂𝒓, 𝒅𝒆 𝒄𝒊𝒏𝒆 𝒕𝒆-𝒂𝒊 𝒔𝒊𝒎𝒕̧𝒊 𝒕𝒖 𝒎𝒂𝒊 𝒂𝒑𝒓𝒐𝒑𝒊𝒂𝒕 𝒄𝒂 𝒐𝒎, 𝒅𝒆 𝒖𝒏 𝒅𝒖𝒎𝒏𝒆𝒛𝒆𝒖 𝒏𝒆𝒔𝒊𝒎𝒕̧𝒊𝒕𝒐𝒓 𝒔𝒂𝒖 𝒅𝒆 𝒖𝒏𝒖𝒍 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒖𝒇𝒆𝒓𝒂̆?
– 𝑩𝒊𝒏𝒆𝒊̂𝒏𝒕̧𝒆𝒍𝒆𝒔 𝒄𝒂̆ 𝒅𝒆 𝒄𝒆𝒍 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒖𝒇𝒆𝒓𝒂̆. 𝑵𝒖𝒎𝒂𝒊 𝒄𝒂̆ 𝒆𝒖 𝒊̂𝒏 𝒍𝒐𝒄𝒖𝒍 𝒍𝒖𝒊, 𝒅𝒂𝒄𝒂̆ 𝒂𝒔̧ 𝒇𝒊 𝑫𝒖𝒎𝒏𝒆𝒛𝒆𝒖, 𝒅𝒂𝒄𝒂̆ 𝒂𝒔̧ 𝒅𝒊𝒔𝒑𝒖𝒏𝒆 𝒄𝒂 𝒆𝒍 𝒅𝒆 𝒕𝒐𝒂𝒕𝒆 𝒑𝒖𝒕𝒆𝒓𝒊𝒍𝒆, 𝒂𝒔̧ 𝒇𝒊 𝒇𝒂̆𝒄𝒖𝒕 𝒊̂𝒏 𝒂𝒔̧𝒂 𝒇𝒆𝒍 𝒄𝒂 𝒔𝒂̆ 𝒏𝒖 𝒔𝒖𝒇𝒂̆𝒓.
– 𝑵𝒊𝒎𝒆𝒏𝒊 𝒏𝒖 𝒑𝒐𝒂𝒕𝒆 𝒕𝒓𝒂̆𝒊 𝒇𝒂̆𝒓𝒂̆ 𝒔𝒖𝒇𝒆𝒓𝒊𝒏𝒕̧𝒂̆, 𝑶𝒔𝒄𝒂𝒓. 𝑵𝒊𝒄𝒊 𝑫𝒖𝒎𝒏𝒆𝒛𝒆𝒖 𝒔̧𝒊 𝒏𝒊𝒄𝒊 𝒕𝒖. 𝑵𝒊𝒄𝒊 𝒑𝒂̆𝒓𝒊𝒏𝒕̧𝒊𝒊 𝒕𝒂̆𝒊 𝒔̧𝒊 𝒏𝒊𝒄𝒊 𝒆𝒖.
– 𝑩𝒊𝒏𝒆. 𝑺𝒂̆ 𝒛𝒊𝒄𝒆𝒎. 𝑫𝒂𝒓 𝒅𝒆 𝒄𝒆 𝒆 𝒏𝒆𝒂𝒑𝒂̆𝒓𝒂𝒕𝒂̆ 𝒏𝒆𝒗𝒐𝒊𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒔𝒖𝒇𝒆𝒓𝒊𝒎?
– 𝑬𝒙𝒊𝒔𝒕𝒂̆ 𝒔𝒖𝒇𝒆𝒓𝒊𝒏𝒕̧𝒂̆ 𝒔̧𝒊 𝒔𝒖𝒇𝒆𝒓𝒊𝒏𝒕̧𝒂̆. 𝑼𝒊𝒕𝒂̆-𝒕𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒃𝒊𝒏𝒆 𝒍𝒂 𝒄𝒉𝒊𝒑𝒖𝒍 𝑺𝒂̆𝒖. 𝑷𝒓𝒊𝒗𝒆𝒔̧𝒕𝒆-𝑳 𝒄𝒖 𝒂𝒕𝒆𝒏𝒕̧𝒊𝒆. 𝑮𝒂̆𝒔𝒆𝒔̧𝒕𝒊 𝒄𝒂̆ 𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒄𝒖𝒊𝒗𝒂 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒖𝒇𝒆𝒓𝒂̆?
– 𝑵𝒖. 𝑬 𝒄𝒉𝒊𝒂𝒓 𝒄𝒖𝒓𝒊𝒐𝒔. 𝑨𝒊 𝒛𝒊𝒄𝒆 𝒄𝒂̆ 𝒏𝒊𝒄𝒊 𝒎𝒂̆𝒄𝒂𝒓 𝒏𝒖 𝒔𝒊𝒎𝒕𝒆 𝒅𝒖𝒓𝒆𝒓𝒆𝒂.
– 𝑰̂𝒏𝒕𝒐𝒄𝒎𝒂𝒊. 𝑺̧𝒊 𝒂𝒔𝒕𝒂 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒄𝒂̆ 𝒆𝒙𝒊𝒔𝒕𝒂̆ 𝒅𝒐𝒖𝒂̆ 𝒇𝒆𝒍𝒖𝒓𝒊 𝒅𝒆 𝒔𝒖𝒇𝒆𝒓𝒊𝒏𝒕̧𝒂̆ – 𝒄𝒆𝒂 𝒇𝒊𝒛𝒊𝒄𝒂̆ 𝒔̧𝒊 𝒄𝒆𝒂 𝒎𝒐𝒓𝒂𝒍𝒂̆. 𝑺𝒖𝒇𝒆𝒓𝒊𝒏𝒕̧𝒂 𝒇𝒊𝒛𝒊𝒄𝒂̆ 𝒐 𝒊̂𝒏𝒅𝒖𝒓𝒊. 𝑷𝒆 𝒄𝒆𝒂 𝒎𝒐𝒓𝒂𝒍𝒂̆ 𝒕̧𝒊-𝒐 𝒂𝒍𝒆𝒈𝒊.
𝑷𝒆𝒈𝒈𝒚 𝑩𝒍𝒖𝒆 𝒔̧𝒊 𝒄𝒖 𝒎𝒊𝒏𝒆 𝒄𝒊𝒕𝒊𝒎 𝒂𝒅𝒆𝒔𝒆𝒂 𝒅𝒊𝒏 𝑫𝒊𝒄𝒕̧𝒊𝒐𝒏𝒂𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒄𝒂𝒍. 𝑬 𝒄𝒂𝒓𝒕𝒆𝒂 𝒆𝒊 𝒑𝒓𝒆𝒇𝒆𝒓𝒂𝒕𝒂̆. 𝑶 𝒑𝒂𝒔𝒊𝒐𝒏𝒆𝒂𝒛𝒂̆ 𝒃𝒐𝒍𝒊𝒍𝒆 𝒔̧𝒊 𝒔𝒆 𝒊̂𝒏𝒕𝒓𝒆𝒂𝒃𝒂̆ 𝒊̂𝒏𝒕𝒓𝒖𝒏𝒂 𝒑𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒅𝒊𝒏𝒕𝒓𝒆 𝒆𝒍𝒆 𝒐 𝒔-𝒐 𝒂𝒊𝒃𝒂̆, 𝒎𝒂𝒊 𝒕𝒂̂𝒓𝒛𝒊𝒖, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒔𝒆 𝒇𝒂𝒄𝒆 𝒎𝒂𝒓𝒆. 𝑬𝒖 𝒏𝒖 𝒎-𝒂𝒎 𝒖𝒊𝒕𝒂𝒕 𝒅𝒆𝒄𝒂̂𝒕 𝒅𝒖𝒑𝒂̆ 𝒄𝒖𝒗𝒊𝒏𝒕𝒆𝒍𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒊𝒏𝒕𝒆𝒓𝒆𝒔𝒆𝒂𝒛𝒂̆: „𝑽𝒊𝒂𝒕̧𝒂̆“, „𝑴𝒐𝒂𝒓𝒕𝒆“, „𝑪𝒓𝒆𝒅𝒊𝒏𝒕̧𝒂̆“, „𝑫𝒖𝒎𝒏𝒆𝒛𝒆𝒖“. 𝑺̧𝒊 𝒊̂𝒏𝒄𝒉𝒊𝒑𝒖𝒊𝒆-𝒕̧𝒊, 𝒏-𝒂𝒊 𝒔𝒂̆ 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒓𝒆𝒛𝒊 𝒑𝒐𝒂𝒕𝒆, 𝒅𝒂𝒓 𝒏𝒖 𝒆𝒓𝒂𝒖 𝒂𝒄𝒐𝒍𝒐! 𝑭𝒊𝒓𝒆𝒔̧𝒕𝒆, 𝒅𝒂𝒄𝒂̆ 𝒂𝒓 𝒇𝒊 𝒔-𝒐 𝒍𝒖𝒂̆𝒎 𝒂𝒔̧𝒂, 𝒆 𝒐 𝒅𝒐𝒗𝒂𝒅𝒂̆ 𝒄𝒂̆ 𝒏𝒊𝒄𝒊 𝒗𝒊𝒂𝒕̧𝒂, 𝒏𝒊𝒄𝒊 𝒎𝒐𝒂𝒓𝒕𝒆𝒂, 𝒏𝒊𝒄𝒊 𝒄𝒓𝒆𝒅𝒊𝒏𝒕̧𝒂 𝒔̧𝒊 𝒏𝒊𝒄𝒊 𝒕𝒖 𝒏𝒖 𝒔𝒖𝒏𝒕𝒆𝒕̧𝒊 𝒏𝒊𝒔̧𝒕𝒆 𝒃𝒐𝒍𝒊. 𝑪𝒆𝒆𝒂 𝒄𝒆 𝒆 𝒅𝒆𝒋𝒂 𝒐 𝒗𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒃𝒖𝒏𝒂̆. 𝑫𝒆𝒔̧𝒊, 𝒅𝒖𝒑𝒂̆ 𝒎𝒊𝒏𝒆, 𝒊̂𝒏𝒕𝒓-𝒐 𝒄𝒂𝒓𝒕𝒆 𝒂𝒕𝒂̂𝒕 𝒅𝒆 𝒔𝒆𝒓𝒊𝒐𝒂𝒔𝒂̆ 𝒂𝒓 𝒕𝒓𝒆𝒃𝒖𝒊 𝒔𝒂̆ 𝒆𝒙𝒊𝒔𝒕𝒆 𝒓𝒂̆𝒔𝒑𝒖𝒏𝒔𝒖𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒍𝒂 𝒊̂𝒏𝒕𝒓𝒆𝒃𝒂̆𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒄𝒆𝒍𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒔𝒆𝒓𝒊𝒐𝒂𝒔𝒆 𝒂𝒍𝒆 𝒆𝒙𝒊𝒔𝒕𝒆𝒏𝒕̧𝒆𝒊, 𝒏𝒖?
– 𝑨𝒎 𝒊𝒎𝒑𝒓𝒆𝒔𝒊𝒂, 𝑻𝒂𝒏𝒕𝒊 𝑹𝒐𝒛, 𝒄𝒂̆ 𝒊̂𝒏 𝑫𝒊𝒄𝒕̧𝒊𝒐𝒏𝒂𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒄𝒂𝒍 𝒏-𝒂𝒖 𝒃𝒂̆𝒈𝒂𝒕 𝒅𝒆𝒄𝒂̂𝒕 𝒄𝒉𝒆𝒔𝒕𝒊𝒊 𝒔𝒑𝒆𝒄𝒊𝒂𝒍𝒆, 𝒑𝒓𝒐𝒃𝒍𝒆𝒎𝒆 𝒑𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒍𝒆 𝒑𝒐𝒕 𝒊̂𝒏𝒕𝒂̂𝒎𝒑𝒊𝒏𝒂 𝒖𝒏𝒊𝒊 𝒔̧𝒊 𝒂𝒍𝒕̧𝒊𝒊. 𝑫𝒂𝒓 𝒍𝒖𝒄𝒓𝒖𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒏𝒆 𝒑𝒓𝒊𝒗𝒆𝒔𝒄 𝒑𝒆 𝒕𝒐𝒕̧𝒊, 𝑽𝒊𝒂𝒕̧𝒂, 𝑴𝒐𝒂𝒓𝒕𝒆𝒂, 𝑪𝒓𝒆𝒅𝒊𝒏𝒕̧𝒂, 𝑫𝒖𝒎𝒏𝒆𝒛𝒆𝒖 𝒂𝒖 𝒇𝒐𝒔𝒕 𝒍𝒂̆𝒔𝒂𝒕𝒆 𝒅𝒆-𝒐 𝒑𝒂𝒓𝒕𝒆.
– 𝑨𝒓 𝒇𝒊 𝒑𝒐𝒂𝒕𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒃𝒊𝒏𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒕𝒆 𝒖𝒊𝒕̧𝒊 𝒊̂𝒏 𝑫𝒊𝒄𝒕̧𝒊𝒐𝒏𝒂𝒓𝒖𝒍 𝒇𝒊𝒍𝒐𝒛𝒐𝒇𝒊𝒄, 𝑶𝒔𝒄𝒂𝒓. 𝑫𝒆𝒔̧𝒊, 𝒅𝒖𝒑𝒂̆ 𝒑𝒂̆𝒓𝒆𝒓𝒆𝒂 𝒎𝒆𝒂, 𝒄𝒉𝒊𝒂𝒓 𝒅𝒂𝒄𝒂̆ 𝒗𝒆𝒊 𝒈𝒂̆𝒔𝒊 𝒄𝒖𝒗𝒊𝒏𝒕𝒆𝒍𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒕𝒆 𝒊𝒏𝒕𝒆𝒓𝒆𝒔𝒆𝒂𝒛𝒂̆, 𝒔-𝒂𝒓 𝒑𝒖𝒕𝒆𝒂 𝒔𝒂̆ 𝒇𝒊𝒊 𝒅𝒆𝒄𝒆𝒑𝒕̧𝒊𝒐𝒏𝒂𝒕. 𝑺𝒖𝒏𝒕 𝒑𝒓𝒐𝒑𝒖𝒔𝒆 𝒂𝒄𝒐𝒍𝒐 𝒓𝒂̆𝒔𝒑𝒖𝒏𝒔𝒖𝒓𝒊 𝒇𝒐𝒂𝒓𝒕𝒆 𝒅𝒊𝒇𝒆𝒓𝒊𝒕𝒆 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒇𝒊𝒆𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒏𝒐𝒕̧𝒊𝒖𝒏𝒆.
– 𝑪𝒖𝒎 𝒂𝒔̧𝒂?
– 𝑰̂𝒏𝒕𝒓𝒆𝒃𝒂̆𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒄𝒆𝒍𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒊𝒏𝒕𝒆𝒓𝒆𝒔𝒂𝒏𝒕𝒆 𝒓𝒂̆𝒎𝒂̂𝒏 𝒔̧𝒊 𝒗𝒐𝒓 𝒓𝒂̆𝒎𝒂̂𝒏𝒆 𝒊̂𝒏𝒕𝒓𝒆𝒃𝒂̆𝒓𝒊. 𝑬𝒍𝒆 𝒊̂𝒏𝒕𝒓𝒆𝒕̧𝒊𝒏 𝒎𝒊𝒔𝒕𝒆𝒓𝒖𝒍. 𝑭𝒊𝒆𝒄𝒆 𝒓𝒂̆𝒔𝒑𝒖𝒏𝒔 𝒕𝒓𝒆𝒃𝒖𝒊𝒆 𝒑𝒓𝒆𝒄𝒆𝒅𝒂𝒕 𝒅𝒆 „𝒑𝒐𝒂𝒕𝒆 𝒄𝒂̆“. 𝑫𝒐𝒂𝒓 𝒊̂𝒏𝒕𝒓𝒆𝒃𝒂̆𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒏𝒆𝒊𝒏𝒕𝒆𝒓𝒆𝒔𝒂𝒏𝒕𝒆 𝒑𝒐𝒕 𝒄𝒂̆𝒑𝒂̆𝒕𝒂 𝒖𝒏 𝒓𝒂̆𝒔𝒑𝒖𝒏𝒔 𝒅𝒆𝒇𝒊𝒏𝒊𝒕𝒊𝒗.
– 𝑽𝒓𝒆𝒊 𝒔𝒂̆ 𝒔𝒑𝒖𝒊 𝒄𝒂̆ 𝒍𝒂 „𝑽𝒊𝒂𝒕̧𝒂̆“ 𝒏𝒖 𝒆𝒙𝒊𝒔𝒕𝒂̆ 𝒔𝒐𝒍𝒖𝒕̧𝒊𝒆?
– 𝑽𝒓𝒆𝒂𝒖 𝒔𝒂̆ 𝒔𝒑𝒖𝒏 𝒄𝒂̆ 𝒍𝒂 „𝑽𝒊𝒂𝒕̧𝒂̆“ 𝒆𝒙𝒊𝒔𝒕𝒂̆ 𝒎𝒂𝒊 𝒎𝒖𝒍𝒕𝒆 𝒔𝒐𝒍𝒖𝒕̧𝒊𝒊, 𝒑𝒓𝒊𝒏 𝒖𝒓𝒎𝒂𝒓𝒆 𝒆𝒂 𝒏-𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒐𝒍𝒖𝒕̧𝒊𝒆.
– 𝑫𝒖𝒑𝒂̆ 𝒎𝒊𝒏𝒆, 𝑻𝒂𝒏𝒕𝒊 𝑹𝒐𝒛, 𝒔𝒊𝒏𝒈𝒖𝒓𝒂 𝒔𝒐𝒍𝒖𝒕̧𝒊𝒆 𝒍𝒂 𝒗𝒊𝒂𝒕̧𝒂̆ 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒕𝒓𝒂̆𝒊𝒆𝒔̧𝒕𝒊.
𝑺̧𝒊 𝒅𝒆𝒐𝒅𝒂𝒕𝒂̆ 𝒂𝒎 𝒊̂𝒏𝒕̧𝒆𝒍𝒆𝒔 𝒄-𝒂𝒊 𝒔𝒂̆ 𝒗𝒊𝒊. 𝑬𝒓𝒂 𝒅𝒊𝒎𝒊𝒏𝒆𝒂𝒕̧𝒂̆. 𝑬𝒓𝒂𝒎 𝒔𝒊𝒏𝒈𝒖𝒓 𝒑𝒆 𝑷𝒂̆𝒎𝒂̂𝒏𝒕. 𝑬𝒓𝒂 𝒂𝒕𝒂̂𝒕 𝒅𝒆 𝒅𝒆𝒗𝒓𝒆𝒎𝒆, 𝒊̂𝒏𝒄𝒂̂𝒕 𝒑𝒂̂𝒏𝒂̆ 𝒔̧𝒊 𝒑𝒂̆𝒔𝒂̆𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒅𝒐𝒓𝒎𝒆𝒂𝒖, 𝒅𝒂𝒓𝒂̆𝒎𝒊𝒕𝒆 𝒊𝒏𝒇𝒊𝒓𝒎𝒊𝒆𝒓𝒂 𝒅𝒆 𝒏𝒐𝒂𝒑𝒕𝒆, 𝒅𝒐𝒂𝒎𝒏𝒂 𝑫𝒖𝒄𝒓𝒖, 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒕𝒓𝒂̆𝒈𝒆𝒂 𝒍𝒂 𝒂𝒈𝒉𝒊𝒐𝒂𝒔𝒆, 𝒑𝒆 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒕𝒖 𝒕𝒆 𝒎𝒖𝒏𝒄𝒆𝒂𝒊 𝒔𝒂̆ 𝒂𝒅𝒖𝒄𝒊 𝒛𝒐𝒓𝒊𝒍𝒆. 𝑵𝒖 𝒑𝒂̆𝒓𝒆𝒂 𝒔𝒂̆-𝒕̧𝒊 𝒊𝒂𝒔𝒂̆ 𝒅𝒊𝒏 𝒑𝒓𝒊𝒎𝒂, 𝒅𝒂𝒓 𝒕𝒆 𝒔𝒕𝒓𝒂̆𝒅𝒖𝒊𝒂𝒊. 𝑪𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒑𝒂̆𝒍𝒊𝒔𝒆. 𝑻𝒖 𝒖𝒎𝒑𝒍𝒆𝒂𝒊 𝒗𝒂̆𝒛𝒅𝒖𝒉𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒂𝒍𝒃, 𝒅𝒆 𝒈𝒓𝒊, 𝒅𝒆 𝒂𝒛𝒖𝒓𝒊𝒖, 𝒊̂𝒏𝒗𝒊𝒐𝒓𝒂̂𝒏𝒅 𝒍𝒖𝒎𝒆𝒂. 𝑵𝒖 𝒕𝒆 𝒐𝒑𝒓𝒆𝒂𝒊 𝒐 𝒔𝒆𝒄𝒖𝒏𝒅𝒂̆. 𝑺̧𝒊-𝒏 𝒄𝒍𝒊𝒑𝒂 𝒂𝒄𝒆𝒆𝒂 𝒂𝒎 𝒊̂𝒏𝒕̧𝒆𝒍𝒆𝒔 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒆𝒓𝒂 𝒅𝒊𝒇𝒆𝒓𝒆𝒏𝒕̧𝒂 𝒅𝒊𝒏𝒕𝒓𝒆 𝒏𝒐𝒊 𝒔̧𝒊 𝒕𝒊𝒏𝒆: 𝒕𝒖 𝒆𝒔̧𝒕𝒊 𝒖𝒏 𝒕𝒊𝒑 𝒊𝒏𝒇𝒂𝒕𝒊𝒈𝒂𝒃𝒊𝒍! 𝑷𝒖𝒔 𝒑𝒆 𝒎𝒖𝒏𝒄𝒂̆ 𝒇𝒂̆𝒓𝒂̆ 𝒊̂𝒏𝒕𝒓𝒆𝒓𝒖𝒑𝒆𝒓𝒆. 𝑪𝒂̆𝒓𝒖𝒊𝒂 𝒏𝒖-𝒊 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒏𝒊𝒄𝒊𝒐𝒅𝒂𝒕𝒂̆ 𝒍𝒆𝒉𝒂𝒎𝒊𝒕𝒆. 𝒁𝒊𝒖𝒂̆ 𝒗𝒓𝒆𝒕̧𝒊, 𝒖𝒊𝒕𝒆 𝒛𝒊𝒖𝒂̆! 𝑵𝒐𝒂𝒑𝒕𝒆? 𝑼𝒊𝒕𝒆 𝒏𝒐𝒂𝒑𝒕𝒆! 𝑺̧𝒊 𝒑𝒓𝒊𝒎𝒂̆𝒗𝒂𝒓𝒂̆! 𝑺̧𝒊 𝒊𝒂𝒓𝒏𝒂̆! 𝑺̧𝒊 𝒖𝒊𝒕𝒆-𝒐 𝒑𝒆 𝑷𝒆𝒈𝒈𝒚 𝑩𝒍𝒖𝒆! 𝑺̧𝒊 𝒖𝒊𝒕𝒆-𝒍 𝒔̧𝒊 𝒑𝒆 𝑶𝒔𝒄𝒂𝒓! 𝑺̧𝒊 𝒑𝒆 𝑻𝒂𝒏𝒕𝒊 𝑹𝒐𝒛! 𝑨𝒔𝒕𝒂 𝒛𝒊𝒄 𝒔̧𝒊 𝒆𝒖 𝒔𝒂̆𝒏𝒂̆𝒕𝒂𝒕𝒆 𝒅𝒆 𝒇𝒊𝒆𝒓! 𝑴𝒊-𝒂𝒎 𝒅𝒂𝒕 𝒊𝒎𝒆𝒅𝒊𝒂𝒕 𝒔𝒆𝒂𝒎𝒂 𝒄𝒂̆ 𝒗𝒆𝒏𝒊𝒔𝒆𝒔̧𝒊. 𝑺̧𝒊 𝒄𝒂̆-𝒎𝒊 𝒅𝒆𝒛𝒗𝒂̆𝒍𝒖𝒊𝒂𝒊 𝒔𝒆𝒄𝒓𝒆𝒕𝒖𝒍, 𝒎𝒂𝒓𝒆𝒍𝒆 𝒕𝒂̆𝒖 𝒔𝒆𝒄𝒓𝒆𝒕: 𝒑𝒓𝒊𝒗𝒆𝒔̧𝒕𝒆 𝒍𝒖𝒎𝒆𝒂 𝒊̂𝒏 𝒇𝒊𝒆𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒛𝒊 𝒄𝒂 𝒔̧𝒊 𝒄𝒖𝒎 𝒂𝒊 𝒗𝒆𝒅𝒆𝒂-𝒐 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒊̂𝒏𝒕𝒂̂𝒊𝒂 𝒐𝒂𝒓𝒂̆. 𝑼𝒓𝒎𝒂̂𝒏𝒅𝒖-𝒕̧𝒊 𝒂𝒔̧𝒂𝒅𝒂𝒓 𝒔𝒇𝒂𝒕𝒖𝒍, 𝒎-𝒂𝒎 𝒔𝒕𝒓𝒂̆𝒅𝒖𝒊𝒕 𝒔𝒂̆-𝒍 𝒑𝒖𝒏 𝒊̂𝒏 𝒂𝒑𝒍𝒊𝒄𝒂𝒓𝒆. 𝑪𝒐𝒏𝒕𝒆𝒎𝒑𝒍𝒂̂𝒏𝒅 𝒍𝒖𝒎𝒊𝒏𝒂, 𝒄𝒖𝒍𝒐𝒓𝒊𝒍𝒆, 𝒄𝒐𝒑𝒂𝒄𝒊𝒊, 𝒑𝒂̆𝒔𝒂̆𝒓𝒊𝒍𝒆, 𝒂𝒏𝒊𝒎𝒂𝒍𝒆𝒍𝒆. 𝑺𝒊𝒎𝒕̧𝒆𝒂𝒎 𝒄𝒖𝒎 𝒂𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒊̂𝒎𝒊 𝒑𝒂̆𝒕𝒓𝒖𝒏𝒅𝒆 𝒊̂𝒏 𝒏𝒂̆𝒓𝒊 𝒇𝒂̆𝒄𝒂̂𝒏𝒅𝒖-𝒎𝒂̆ 𝒔𝒂̆ 𝒓𝒆𝒔𝒑𝒊𝒓. 𝑽𝒐𝒄𝒊𝒍𝒆 𝒅𝒆 𝒑𝒆 𝒄𝒖𝒍𝒐𝒂𝒓 𝒗𝒆𝒏𝒆𝒂𝒖 𝒔𝒑𝒓𝒆 𝒎𝒊𝒏𝒆 𝒄𝒂 𝒅𝒊𝒏 𝒃𝒐𝒍𝒕𝒂 𝒖𝒏𝒆𝒊 𝒄𝒂𝒕𝒆𝒅𝒓𝒂𝒍𝒆. 𝑰𝒂𝒓 𝒆𝒖 𝒆𝒓𝒂𝒎 𝒗𝒊𝒖. 𝑭𝒓𝒆𝒎𝒂̆𝒕𝒂𝒎 𝒅𝒆 𝒐 𝒃𝒖𝒄𝒖𝒓𝒊𝒆 𝒏𝒆𝒄𝒖𝒑𝒓𝒊𝒏𝒔𝒂̆ 𝒔̧𝒊 𝒑𝒖𝒓𝒂̆. 𝑨𝒄𝒆𝒆𝒂 𝒅𝒆 𝒂 𝒆𝒙𝒊𝒔𝒕𝒂. 𝑶 𝒃𝒖𝒄𝒖𝒓𝒊𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒇𝒆𝒓𝒎𝒆𝒄𝒂. 𝑰̂𝒕̧𝒊 𝒎𝒖𝒍𝒕̧𝒖𝒎𝒆𝒔𝒄, 𝒅𝒓𝒂𝒈𝒂̆ 𝑫𝒖𝒎𝒏𝒆𝒛𝒆𝒖, 𝒄𝒂̆ 𝒂𝒊 𝒇𝒂̆𝒄𝒖𝒕 𝒂𝒔𝒕𝒂 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒎𝒊𝒏𝒆. 𝑬𝒓𝒂 𝒄𝒂 𝒔̧𝒊 𝒄𝒖𝒎 𝒎-𝒂𝒊 𝒇𝒊 𝒍𝒖𝒂𝒕 𝒅𝒆 𝒎𝒂̂𝒏𝒂̆ 𝒔̧𝒊 𝒎-𝒂𝒊 𝒇𝒊 𝒅𝒖𝒔 𝒊̂𝒏 𝒎𝒊𝒆𝒛𝒖𝒍 𝒕𝒂𝒊𝒏𝒆𝒊 𝒄𝒂 𝒔𝒂̆ 𝒐 𝒄𝒖𝒑𝒓𝒊𝒏𝒅 𝒄𝒖 𝒎𝒊𝒏𝒕𝒆𝒂. 𝑰̂𝒕̧𝒊 𝒎𝒖𝒍𝒕̧𝒖𝒎𝒆𝒔𝒄.
𝑰̂𝒏𝒄𝒆𝒓𝒄 𝒔𝒂̆ 𝒍𝒆 𝒆𝒙𝒑𝒍𝒊𝒄 𝒑𝒂̆𝒓𝒊𝒏𝒕̧𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒎𝒆𝒊 𝒄𝒂̆ 𝒗𝒊𝒂𝒕̧𝒂 𝒆 𝒖𝒏 𝒅𝒂𝒓 𝒃𝒖𝒄𝒍𝒖𝒄𝒂𝒔̧. 𝑳𝒂 𝒊̂𝒏𝒄𝒆𝒑𝒖𝒕 𝒂𝒊 𝒕𝒆𝒏𝒅𝒊𝒏𝒕̧𝒂 𝒔𝒂̆-𝒍 𝒔𝒖𝒑𝒓𝒂𝒆𝒔𝒕𝒊𝒎𝒆𝒛𝒊 𝒄𝒓𝒆𝒛𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒂̆ 𝒗𝒊𝒂𝒕̧𝒂 𝒑𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒊 𝒑𝒓𝒊𝒎𝒊𝒕𝒐 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒗𝒆𝒔̧𝒏𝒊𝒄𝒂̆. 𝑨𝒑𝒐𝒊, 𝒅𝒊𝒎𝒑𝒐𝒕𝒓𝒊𝒗𝒂̆, 𝒊̂𝒍 𝒔𝒖𝒃𝒆𝒔𝒕𝒊𝒎𝒆𝒛𝒊, 𝒈𝒂̆𝒔𝒊𝒏𝒅 𝒄𝒂̆-𝒊 𝒐 𝒑𝒐𝒓𝒄𝒂̆𝒓𝒊𝒆, 𝒔𝒄𝒖𝒓𝒕𝒂̆ 𝒅𝒆 𝒏𝒖-𝒏𝒕̧𝒆𝒍𝒆𝒈𝒊 𝒏𝒊𝒎𝒊𝒄 𝒅𝒊𝒏 𝒆𝒂 𝒔̧𝒊 𝒑𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒖𝒏𝒆𝒐𝒓𝒊 𝒕̧𝒊-𝒂𝒓 𝒗𝒆𝒏𝒊 𝒔-𝒐 𝒂𝒓𝒖𝒏𝒄𝒊 𝒅𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒏𝒖 𝒔𝒆 𝒗𝒂𝒅𝒂̆. 𝑨𝒃𝒊𝒂 𝒄𝒂̆𝒕𝒓𝒆 𝒔𝒇𝒂̂𝒓𝒔̧𝒊𝒕 𝒑𝒓𝒊𝒄𝒆𝒑𝒊 𝒄𝒂̆ 𝒏𝒖-𝒊 𝒗𝒐𝒓𝒃𝒂 𝒅𝒆 𝒏𝒊𝒄𝒊 𝒖𝒏 𝒅𝒂𝒓, 𝒄𝒊 𝒅𝒆 𝒖𝒏 𝒔𝒊𝒎𝒑𝒍𝒖 𝒊̂𝒎𝒑𝒓𝒖𝒎𝒖𝒕. 𝑷𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒕𝒓𝒆𝒃𝒖𝒊𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒊̂𝒏𝒄𝒆𝒓𝒄𝒊 𝒔𝒂̆-𝒍 𝒎𝒆𝒓𝒊𝒕̧𝒊. 𝑳𝒂 𝒄𝒆𝒊 𝒐 𝒔𝒖𝒕𝒂̆ 𝒅𝒆 𝒂𝒏𝒊 𝒂𝒊 𝒎𝒆𝒊 𝒑𝒐𝒕 𝒔𝒑𝒖𝒏𝒆 𝒄𝒂̆ 𝒔̧𝒕𝒊𝒖 𝒅𝒆𝒔𝒑𝒓𝒆 𝒄𝒆 𝒗𝒐𝒓𝒃𝒆𝒔𝒄. 𝑪𝒖 𝒄𝒂̂𝒕 𝒊̂𝒎𝒃𝒂̆𝒕𝒓𝒂̂𝒏𝒆𝒔̧𝒕𝒊 𝒎𝒂𝒊 𝒎𝒖𝒍𝒕, 𝒄𝒖 𝒂𝒕𝒂̂𝒕𝒂 𝒔𝒆 𝒄𝒂𝒅𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒂𝒊 𝒃𝒖𝒏𝒖𝒍 𝒈𝒖𝒔𝒕 𝒅𝒆 𝒂 𝒂𝒑𝒓𝒆𝒄𝒊𝒂 𝒗𝒊𝒂𝒕̧𝒂. 𝑻𝒓𝒆𝒃𝒖𝒊𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒅𝒆𝒗𝒊𝒊 𝒓𝒂𝒇𝒊𝒏𝒂𝒕, 𝒂𝒓𝒕𝒊𝒔𝒕. 𝑳𝒂 𝒅𝒐𝒖𝒂̆𝒛𝒆𝒄𝒊 𝒅𝒆 𝒂𝒏𝒊, 𝒐𝒓𝒊𝒄𝒆 𝒄𝒓𝒆𝒕𝒊𝒏 𝒔̧𝒕𝒊𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒔𝒆 𝒃𝒖𝒄𝒖𝒓𝒆 𝒅𝒆 𝒗𝒊𝒂𝒕̧𝒂̆, 𝒅𝒂𝒓 𝒍𝒂 𝒐 𝒔𝒖𝒕𝒂̆, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒏𝒊𝒄𝒊 𝒎𝒂̆𝒄𝒂𝒓 𝒔𝒂̆ 𝒕𝒆 𝒎𝒊𝒔̧𝒕𝒊 𝒏𝒖 𝒎𝒂𝒊 𝒆𝒔̧𝒕𝒊 𝒊̂𝒏 𝒔𝒕𝒂𝒓𝒆, 𝒕𝒓𝒆𝒃𝒖𝒊𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒔̧𝒕𝒊𝒊 𝒔𝒂̆-𝒕̧𝒊 𝒑𝒖𝒊 𝒊𝒏𝒕𝒆𝒍𝒊𝒈𝒆𝒏𝒕̧𝒂 𝒍𝒂 𝒍𝒖𝒄𝒓𝒖.

Următoarea întâlnire, programată pentru 28 februarie, de la ora 15.00, se va desfășura în Amfiteatrul Liceului Teoretic „Grigore Moisil”, iar cartea trasă la sorți este 𝓟𝓪𝓬𝓲𝓮𝓷𝓽𝓪 𝓽𝓪̆𝓬𝓾𝓽𝓪̆ a scriitorului britanic-cipriot 𝐀𝐥𝐞𝐱 𝐌𝐢𝐜𝐡𝐚𝐞𝐥𝐢𝐝𝐞𝐬.