„Zilele Bibliotecii „Panait Cerna” Tulcea, desfășurate sub titulatura „Zilele Bibliotecii, 2023”, au constituit un adevărat periplu în domeniul culturii și artei.

Timp de cinci zile evenimentele organizate aici au găzduit o participare numeroasă din rândul publicului. După estimările noastre peste 700 de vizitatori ne-au călcat pragul pentru a participa la aceste acțiuni.

Desigur, lansările de carte au fost ținta predilectă a publicului tulcean, dar acestea au fost completate de expoziții de artă plastică și, cu ocazia „Nopții Bibliotecilor, 2023”, ocazie cu care am primit vizitatori până târziu în noapte, colegii noștri din secțiile instituției au întregit peisajul evenimentelor culturale cu activitățile proprii, discutând și relaționând pe teme de interes cu participanții.

Vă lăsăm în cele ce urmează în compania unor fotografii care imortalizează momente de la aceste manifestări, într-o ordine aleatoare:”