„Similitudinile cu «vizionarii» Evului Mediu sunt uimitoare.
Temperamentul populează mintea cu fantasme și o constrânge să dea formă, să concretizeze, să închipuie întâmplări și, mai ales, să le reverse bizar. Lumea creață este totuși un revers, o alegorie a celei reale. Viața e privită și dinspre lumea de dincolo, natura pământească fiind o amintire a celeilalte.
Pretutindeni și neîntrerupt reversibile, cerul și pământul se amestecă, se încrucișează, se întrepătrund, se explică pe rând, se distrug și se contopesc în unitatea conștiinței.
Reactualizând vechile credințe ale lumii noastre țărănești, Ileana Mălăncioiu a izbutit să plăsmuiască un regat al umbrelor și al sufletelor neliniștite. Fiecare nou volum a fost încă un pas spre atingerea unei unice performanțe: crearea primei noastre mitologii a morții.
Pentru această extraordinară tentativă de retrăire a unor experiențe similare cu acelea ale marilor asceți vizionari, Ileana Mălăncioiu se numără printre cei câțiva mari poeți pe care i-au ivit vremurile întunecate și tulburi ale Evului Mediu comunist.“ – Eugen Negrici