Vineri, 18 octombrie, la Sala Festivități a Bibliotecii a avut loc lansarea revistei de cultură nr. 3, „Steaua Dobrogei”. La eveniment au luat parte scriitori ai Asociației Scriitorilor din Tulcea „Aegyssus”, autorități locale, cadre didactice, oameni de cultură ai locului.

„Scurt istoric: Pe 22 iunie 1879, după revenirea Dobrogei la Patria-Mamă, a apărut întâia publicație românească locală sub numele de Steaua Dobrogei, un săptămânal care a văzut lumina tiparului chiar la Tulcea până în anul 1891. „Steaua Dobrogei”, a fost considerată, pe bună dreptate fondatoare a presei românești din Dobrogea, stârnind admirația presei centrale, fiind apreciată și citată de la articole de fond până la știrile de moment. După mai bine de un secol de tăcere ,,Steaua Dobrogei” s-a reeditat în serie nouă, între anii 1999-2013, ca revistă trimestrială de cultură, sub egida Casei Corpului Didactic Tulcea.

La câțiva ani după încetarea apariției sale ,,Steaua Dobrogei a renăscut (serie nouă ll) precum Pasarea Phoenix, sub egida Asociației Scriitorilor din jud. Tulcea ,,Aegyssus”. Ca revistă bianuală de cultură aceasta e sprijinită de oameni de cultură ai locului și de prieteni din țară, revistă a apărut într-o haină nouă, cu o ținută plină de farmec. Sumarul este variat, plin de subiecte și de informații, cu rubrici permanente și cu noutăți diverse, versuri, proză, critică literară…

Mulțumim pe această cale colegilor din țară pentru materialele trimise. Ii enumerăm pe cei care au apărut în nr. 3: Mihai Vintilă, Daniela Mândru,Valentin Becart, Ionica Trandafir, Mirela Necula, Sebastian Golomoz, Miriam Nadia Sabău, Dorian Marcovici, Trandafir Sânpetru,Valentina Balaban, Liviu Băiețel, Georgeta Muscă,Vera Crăciun, Iulius Predusel, Laurențiu Mănăstireanu, Lăcramioara Teodorescu, Marilena Ion Cristea, Ghiță Năzare, Nora Livia Zezeanu, Lin Roșioru, Delia Stabilirii, George Liviu Teleoaca, Iulius Predusel.

Președinte al Asociației Scriitorilor din jud. Tulcea ,,Aegyssus”.