Bucureşti, Humanitas, 2012

Mo Yan, cel mai important scriitor chinez contemporan, este laureatul Premiului Nobel pentru literatură din 2012.

1939. Invadatorii japonezi mărşăluiesc spre nord-estul Chinei. Ţăranii se înarmează. Dai Fenglian, o femeie de o frumuseţe şi o inteligenţă excepţionale, cucereşte inima lui Yu Zhan’ao, banditul care conduce rezistenţa. Aşa începe o cronică tulburătoare despre lupte fratricide şi război, foamete şi îngheţ, furturi şi violuri, rituri magice şi practici vrăjitoreşti, barbarie şi moarte, fapte mărunte şi gesturi eroice. Firul epic străbate ca un rău subteran inima Chinei şi îi oglindeşte chipul adevărat: o ţara anarhică şi sălbatică, guvernată de legi arhaice, rigide şi inumane.