Transformări, conflicte şi descoperiri ale adolescenţei
Pierre Galimard, renumit psihiatru şi psihoterapeut, prezintă în această carte esenţa unei îndelungate experienţe obţinute în urma lucrului cu părinţii, copiii şi adolescenţii.
Alegerea intervalului între 11 şi 15 ani nu este deloc întâmplătoare. Numită şi „vârsta ingrată”, este perioada în care au loc cele mai mari şi mai profunde transformări ce marchează sfârşitul copilăriei şi trecerea spre o nouă etapă din viaţă, aceea a maturizării.
Lucrarea, scrisă într-un limbaj clar, simplu şi accesibil oricui, prezintă informaţiile esenţiale despre dezvoltarea psihologică specifică vârstei, atingând numeroase subiecte importante. Criza pubertăţii, transformările, incertitudinile, conflictele, descoperirile, iubirea, relaţia cu părinţii şi maturizarea eului care-l transformă pe adolescent în cineva sunt prezentate de autor într-un stil concis, extrem de util pentru părinţi, bunici, profesori şi, desigur, pentru adolescenţii care doresc să afle şi să înţeleagă exact ce se întâmplă cu ei.