Un eveniment organizat de către Asociația OPEN Business și Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea

Sala de festivități a Bibliotecii a găzduit azi, 31 mai 2021, o întâlnire prin care a fost omagiată activitatea unor cadre didactice din județul Tulcea prin decernarea unor diplome de recunoștință.

Cu această ocazie a fost prezentată și o parte din oferta editurii Eikon, care a oferit și premii participanților.

În prezența liceenilor de la „Grigore Moisil”, s-a recitat, s-a povestit și s-a cântat, iar momentele emoționante au jalonat acest eveniment de excepție aducând în suflete amintiri nostalgice ale vremurilor trecute.

Într-o ordine pur întâmplătoare, Valentina Mihaela Ghinea, conf. univ. dr. – Președintele Asociației OPEN for Business și dr. Ligia Dima – Managerul Bibliotecii, au oferit recunoștința celor prezenți, profesorilor: Bucur Gheorghe, Calenic Floarea, Marinache Mihai, Agache Oana, Pal Adrian, Grigore Claudia, Bala Chirana, Chiriță Lăcrămioara, Cernățeanu Mihaela, Caracostea Viorel.

Le mulțumim, încă o dată, și le dorim multă sănătate și viață lungă!