ntr-un Sevastopol sub asediu, incordarea ce pluteste in aer se topeste pentru o clipa daca privesti atent fiecare mica scena ca rupta din viata de zi cu zi a unui orasel obisnuit. Este insa doar iluzie, canonada razboiului izbucneste pe negandite, iar noile tablouri sunt de o cu totul alta natura: iuresul brancardierilor purtand zoriti ranitii catre doctor, disperarea din ochii unui capitan care pleaca pentru intaia data la lupta, respingerea unui atac diavolesc din partea francezilor, gloante si bombe ce cad de nicaieri. Acesta este fundalul celor trei Povestiri din Sevastopol, despre care se spune ca au ajutat la constructia celebrului roman Razboi si pace. Scrise la sfarsit de secol XIX, in plin Razboi al Crimeii, povestirile lui Tolstoi sunt fie reportaj de razboi, fie eseu despre inutilitatea lui, texte din care transpare placerea de a scrie, de a descoperi personaje, de a aduce la lumina adevarul despre lipsa de ratiune a masacrului: „…sau razboiul este o nebunie, sau, daca savarsesc aceasta nebunie, oamenii nu sunt deloc fiinte rationale, cum obisnuim, cine stie de ce, sa credem“.