Lawrence Osborne este, poate, unul dintre cei mai eruditi calatori si bautori contemporani (sper ca volumul de fata clarifica nuanta subtila dintre bautor si consumator de alcool), iar povestea pe care o spune este o incercare de a-si rezolva ceea ce el numeste „o criza personala, o curiozitate privata“, luandu-si cateva luni pentru a se „drege“ dupa o serie de episoade alcoolice.
Dincolo de nivelul declarativ, ramane insa o intrebare nerostita: ce (se) poate invata de la tarile care au interzis alcoolul (desi, daca cineva poate gasi ceva de baut in asemenea locuri, acesta este connaiseur-ul Osborne)? Raspunsul este o scufundare fascinanta intr-un carusel complex de idei si ipoteze dintre cele mai vechi, despre modul in care concepem functionarea celor doua lumi pe care le numim Estul si Vestul, despre placerea si lupta dintre a bea si a nu bea si despre ritualul de a obtine o bautura atunci cand vrei si unde vrei, fie intr-o fabrica de bere din Pakistan, intr-o vie din afara Beirutului, in bordelurile pozitionate de-a lungul frontierei dintre Malaezia si Thailanda, in insulele din estul Scotiei sau de Anul Nou in Oman.