O femeie întâlnește un bărbat seducător, ceea ce îi readuce în memorie alți patru barbați din viața ei, pe care îi consideră vinovați de multe. Cu timpul, însă, ne dăm seama că lucrurile stau exact invers. Iar cheia acestei „mici” greșeli de percepție se află în laba unui pisoi.
„Nu prea am timp de citit… dar a fost destul să deschid una, pentru ca să n-o mai închid până la finele lecturii și aceeași nenorocire s-a întâmplat și cu următoarea. Doina Ruști este o excelentă prozatoare, de mare talent și intuiție, cu un stil frust când trebuie și altfel și in multe feluri când se cere, cu umor și candoare, sarcasm și afectiune față de personajele ei mereu vii, interesante, ambigue, originale, cum le vrea autoarea.” (Norman Manea despre Patru bărbați plus Aurelius și Lizoanca)
„Este romanul unuia dintre cei mai enigmatici motani ai literaturii romane, o figura felină care se înscrie foarte bine în seria de personaje obsesive, marca Doina Ruști.” (Bogdan Odagescu)
„Doina Ruști creează, în romanele sale, scenarii și psihologii care se derulează ca ferestrele unui hipertext.” (Roberto Merlo)