17.01.2020. NE REAMINTIM MEREU DE MIHAI EMINESCU
(n. 15 ian. 1850 Botoşani – d. 15 iunie 1889 Bucureşti) nu se poate altfel, ne-o spune chiar poetul : ”Voi în suflet și în minte/ O să mă purtați mereu ,Însă mulți or să mă uite, Căci mă văd atât de greu ”Universul eminescian e vast și ne cuprinde. ”Viitorul și trecutul Sunt a filei două fețe”, ”Vreme trece, vreme vine” (Glosă). Chiar daca opera sa, într-o bună parte e filozofică, și nu e ușor accesibilă, mai ales copiilor, ei au sensibilitatea necesară să intuiască frumusețea, la fel de fără limite în creația poetică. Așa fiind ei caută să înțeleagă cât mai mult din poezia despre natură, în nemărginirea ei, și despre oameni care ”La acelaşi şir de patimi deopotrivă fiind robi, Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!”… ”caută în lume şi în vreme adevăr” (Scrisoarea I). Elevii din grupul ”Adagio”, de la Liceul ”Grigore Moisil”, Colegiul ”Spiru Haret” instruiți de prof. Claudia Marilena Raicu au găsit în versurile eminesciene reveria creatoare de noi frumuseți, în ritmuri și tonalități actuale, s-au armonizat în versuri de Eminescu prin muzica marilor compozitori sau creații proprii ajutați de chitări, viori, pian, cu elevii de la Școala Gimnazială ”Ion Luca Caragiale, coordonați de prof. Neagu Larisa, Bățroș Dorina, și bibliotecara Paula Răceu , dând glas versurilor lor preferate, bucurându-se în atmosfera primitoare a Mediatecii. Readucând în actualitate, citindu-i sau recitindu-i opera omagiem poetul nemuritor. (A.V.)