Berit Brogaard și Kristian Marlow studiază cazurile unor oameni care au abilități mentale ieșite din comun: campioni ai memoriei, oameni care călătoresc prin lume folosind ecolocația, matematicieni autodidacți. În laboratorul lor mai întâlnesc și numărători de cărți de joc care îi întrec pe crupieri, oameni care devin brusc virtuozi muzicali sau pictori talentați după ce au suferit o lovitură la cap.
În Mintea supraumană, Berit Brogaard și Kristian Marlow ne conduc în interiorul vieții și minții acestor genii, pentru a ne arăta că abilitățile mentale extraordinare nu reprezintă un atribut singular, rezervat unei minorități norocoase. Ele sunt aptitudini latente care se regăsesc în mintea majorității oamenilor și care așteaptă să fie descoperite și folosite.

„Multă lume crede că numai un creier special poate dobândi nivelul suprem de abilitate mintală extraordinară și că excelența este un talent înnăscut cu care doar puțini sunt înzestrați. Însă adevărul este că orice creier are abilități supraumane ascunse. Trebuie doar să folosim cheia potrivită pentru a le deschide. Una dintre aceste chei este sinestezia. Pe baza cercetărilor noastre, una dintre ipoteze este că sinestezia poate fi calea creierului de a deschide zone la care, în mod normal, nu avem acces conștient.“