„Prin intermediul unor documente inedite pâna acum, cititorul acestei cărți va descoperi o personalitate fascinantă, de o complexitate cu totul excepțională: o intelectuală, o cerebrală dar, în același timp, o ființă de o sensibilitate rară, care iubea frumosul […], o seducătoare care, cel mai adesea involuntar, era capabilă să stârnească pasiuni înflăcărate, ca aceea care îl mistuia pe diplomatul italian Francesco Lequio. Avea voință și curaj, știa la fel de bine ce voia și cum să realizeze cele dorite (de pildă, restaurarea Mogoșoaiei). Nu se interesa numai în mod pasiv de politică: prin numeroasele ei cunoștințe, a încercat cu perseverență să favorizeze ieșirea României din alianța cu Germania lui Hitler, ceea ce mai multe dintre documentele din acest volum o dovedesc cu prisosință.

Era un adevarat cetățean al lumii: se simțea la ea acasă peste tot, avea prieteni în toate țările. Prietenia conta, dealtfel, enorm pentru ea.”

Mihai Brâncoveanu