Thomas, eroul din Captiv in Labirint (The Maze Runner), isi continua aventurile cu o noua incercare potential letala si cel putin la fel de terifianta ca prima: Incercarea Focului. Poienarii, din ce in ce mai putin numerosi, trebuie sa strabata un desert torid, panditi de amenintarea unor furtuni cataclismice si, mai ales, a unor fiinte omenesti devastate de o boala misterioasa, Arsita, care ii transforma treptat intr-un soi de monstri insensibili, salbaticiti, ce-si spun Smintitii.
Inainte de a porni in calatoria prin desert, Thomas si tovarasii sai afla de la un enigmatic mesager al grupului RAU ca au fost ei insisi contaminati cu microbul Arsitei, ca mijloc de a-i motiva sa duca la bun sfarsit Incercarea Focului, la capatul careia ii asteapta tratamentul bolii. Omul-Sobolan, cum il poreclesc Poienarii, le explica de asemenea ca suferinta lor are o justificare nobila, pentru ca RAU extrage din reactiile lor la incercari informatii esentiale, asa-numitele „tipare“, pentru un plan grandios de salvare a omenirii. Thomas, chinuit de vise si fragmente involuntare de amintiri pe care nu le poate intelege, este insa din ce in ce mai sceptic ca vreun plan, oricat de nobil, ar putea sa indreptateasca un asemenea tratament al grupului de adolescenti, mai ales dupa ce este martor la moartea atroce a unora dintre tovarasii sai si, in special, dupa ce isi da seama ca RAU a convins-o pe prietena sa Teresa, pe care, la inceputul romanului, o crede pierduta, sa il tradeze si sa incerce sa-l omoare, in cadrul unui plan elaborat.
Poienarii reusesc sa traverseze un oras pustiit din desert chiar cu ajutorul a doi Smintiti, Jorge si Brenda, aflati in faza incipienta a bolii. Thomas este apoi capturat de un grup de fete, despre care baietii  aflasera ca ii concureaza si ca au trecut printr-o Incercare similara a unui alt Labirint, dar reuseste sa le convinga ca planul de a-l omori, care le-a fost impus de catre RAU in schimbul propriei salvari, nu are sens. Cea mai hotarata sa-l ucida este, spre surprinderea lui Thomas, insasi Teresa, devenita sefa grupului de fete, care il atrage pana la urma intr-o capcana si, dupa o lupta crancena, il inchide intr-o capsula misterioasa.rimul volum al seriei Divergent (Allegiant) a fost declarat de Publishers Weekly si Amazon unul dintre cele mai bune 100 romane ale anului 2011.