Aceasta carte, Festinul Ciorilor, al patrulea volum al seriei Urzeala tronurilor (Game of Thrones) face parte din colectia Nautilus SF a editurii Nemira.
Dupa lupte grele si tradari fatale, cele sapte puteri care isi disputau Westeros s-au nimicit una pe alta si au ajuns la un pact indoielnic. Sau asa ar parea… Odata cu moartea monstruosului rege Joffrey, regenta Cersei conduce din Debarcaderul Regelui. Infrangerea lui Robb Stark ii descurajeaza pe rebelii din Nord si familia lui se imprastie ca semintele pe un pamant neroditor in tot regatul. Nu mai exista decat putine pretentii legitime la Tronul de Fier, iar acestea sunt in mainile celor fie prea slabi sa le obtina, fie aflati pe meleaguri indepartate. Razboiul care altadata fierbea in tot tinutul se stinge acum.
Dar, ca dupa fiecare conflict, nu trece mult si supravietuitorii, renegatii si hienele se aduna si rod oasele invinsilor chiar inainte ca moartea sa ii cheme la ea. In cele Sapte Regate, ciorile incep sa se stranga la un banchet de cenusa, se leaga planuri indraznete si se nasc noi aliante.
Este timpul inteleptilor si ambitiosilor, al inselatorilor si al puternicilor care vor obtine indemanarea, puterea si magia de care au nevoie pentru a supravietui timpurilor intunecate ce se astern in fata lor. E vremea nobililor si a plebei, a soldatilor si a vrajitorilor, a asasinilor si a invatatilor sa se adune si sa-si puna la bataie averile… si vietile. La festinul ciorilor multi sunt invitati, dar putini sunt cei care parasesc in viata banchetul.
Al patrulea volum din saga Cantec de gheata si foc, Festinul ciorilor continua o poveste pasionanta, cu urzeli greu de deslusit si crunte varsari de sange. La vremuri grele, dupa un razboi de proporiii inimaginabile, setea de putere suprema, obtinuta cu orice pret, declanseaza lupte ingrozitoare, din care numai ciorile pot iesi invingatoare.