De ce-și pierd bărbații capul atunci când se uită la o femeie frumoasă? De ce ești mai sexy când roșești? De ce crezi că partenerul tău e o persoană extraordinară, în timp ce pentru alții e un om banal?

La toate aceste întrebări știința, care nu se ocupă doar de statistici și procente, oferă răspunsuri surprinzătoare. Aflăm, de exemplu, că frumusețea îi influențează subliminal pe bărbați, că obrajii îmbujorați sugerează tinerețe, sănătate și interes față de persoana din fața ta, că dragostea profundă estompează judecata socială și emoțiile negative, și că femeile tind mai degrabă să-și înșele partenerii al căror miros nu le place.

Tradusă în peste 17 limbi, această carte nu este doar o lectură incitantă, o explorare în profunzime a psihosexualității noastre, ci și o trusă de sfaturi utile pentru cei ce doresc să descopere succesul unei relații reușite, fie ea pasageră sau de lungă durată.

Jena Pincott este o autoare de succes, absolventă de biologie și jurnalistică și o prezență constantă în mediul on-line pe blog-urile revistelor Psychology Today și Huffington Post.