Iubim, urâm, invidiem, ne dorim şi sperăm… ne construim scenarii în care credem şi pe care le perpetuăm, în care îi angrenăm pe ceilalţi, atribuindu-le roluri mai mult sau mai puţin importante. Ne lăsăm, la rândul nostru, seduşi în poveştile altora. Să fie acestea „deliruri”, ţesături psihice, care printr-o analiză minuţioasă se pot destrăma? Atunci, ce se află la baza lor şi cum ni le putem asuma, pentru a întrezări şi, în cele din urmă, a locui realitatea obiectivă?

Purtând cititorul prin lumea interioară a personajelor unor autori precum Shakespeare, Samuel Butler sau Dickens, cât şi prin aceea a propriilor pacienţi, Shengold ilustrează felul în care aceste deliruri iau naştere în copilăria timpurie, se menţin sărăcindu-ne şi rigidizându-ne viaţa şi pot fi estompate printr-o maturizare reală, adesea rod al travaliului psihanalitic.

Leonard Shengold este profesor de psihiatrie la Facultatea de Medicină a Universităţii New York şi psihanalist formator la Institutul de Psihanaliză al aceleiaşi universităţi.

Cuprins

Introducere

  1. Un exemplu de delir la o persoană nevrotică

2.Deliruri narcisice

  1. Invidia malignă
  2. Iluzii paranoide și iluzii dobândite prin identificarea cu delirul părinților
  3. Samuel Butler, un exemplu literar
  4. Deliruri implicate în perversiuni și îndrăgostire
  5. „Asumarea” și implicațiile ei terapeutice

Anexe

Bibliografie

„Delirurile”, aşa cum am afirmat în mod repetat, sunt încercări de a păstra atributele narcisice ale fixităţii şi imuabilităţii: fără trecerea timpului, fără moarte; lipsa separării, lipsa pierderilor – a avea tot şi a fi îngrijit de părinţi pe vecie.

Moralitatea şi capacitatea de a iubi încep cu renunţarea la insistenţa de a fi singurul care există sau a cărui existenţă contează. Ajungem să fim, în măsuri variate şi mereu schimbătoare, din ce în ce mai capabili să abandonăm temporar poziţiile narcisice în drumul spre iubire. – Leonard Shengold

Intensitatea emoţională care caracterizează delirul şi cvasidelirul (oferindu-le o calitate obstinată, reductivă, insistentă, pasională) marchează o regresie la faza cea mai timpurie, narcisică, a dezvoltării psihice, în care universul este considerat ca fiind alcătuit din corp şi acele părţi şi funcţii ale altora care sunt la început fuzionate cu propriul corp şi considerate a fi părţi ale lui. […] Rezultă, desigur, că aceste deliruri şi cvasideliruri sunt foarte dificil de analiza; frecvent, ele nu sunt conştiente, existând ca presupuneri şi aşteptări inconştiente (sau cel puţin nerecunoscute în mod responsabil) şi ca afecte asociate […] deconectate de conştiinţa responsabilă. – Leonard Shengold