Câteva secole de viaţă bucureşteană palpită aici graţie documentelor. O iscusită alegere a montat cronologic secvenţe suculente ale traiului din marele oraş. Ies la iveală casa, biserica, familia, portul, ceremonia, limba, petrecerea, precum şi ecoul evenimentelor ţării în existenţa localnicilor. Prin ocheanul sutelor de viniete întrezărim împletirea de rural şi urban, de Orient şi Occident, creşterea tîrgului, scăderea vegetaţiei, perpetuarea moravurilor. O selecţie complementară de amintiri şi evocări dă glas unui adevărat « club » al celor ce-şi iubesc fără măsură oraşul de naştere sau de adopţie.
În plus, poate că acum, la patru ani de la prima ediţie a cărţii, simţim mai apăsat « constantele » istoriei noastre locale : de la curiozitatea pentru orice formă de spectacol – aceea care îi făcea, la 1632, pe bucureşteni să se suie cu copiii « pă garduri, de să uita cum să bate războiul » lui Matei Basarab mai jos de Plumbuita (zice cronica lui Radu Popescu) – la uşurinţa cu care întîmpinăm abuzurile negustorilor străini – astfel încît « în casa cea mai modestă, ca şi în palatul cel mai somptuos, de la vlădică pînă la opincă, din duşumea pînă-n tavan, din tălpi pînă-n creştet nu poţi găsi un pat, un pahar, un scaun, un şervet, o cizmă, o căciulă care să nu fie adusă gata din străinătate. În ţara cînepii sacii şi sfoara le cumpărăm de la nemţi ! » (spune Ion Ghica în 1875).
Amatorii de nostalgii şi realiştii găsesc aici deopotrivă argumente pentru lehamitea sau amorul lor de Bucureşti…