Amprenta eminesciană asupra conștiinței românești este la fel de nemăsurat precum opera sa. Pentru un om cu „o conştiinţă de cultură deschisă către tot” (E. Simion) cum a fost M. Eminescu, depășirea dificultăților, care se opun dezvoltării individuale plenare, cauzate printre altele de imperfecțiunea orânduirii sociale, se face cu mult sacrificiu. Harul lui Eminescu în sublimarea acestui sacrificiu a condus la realități estetice greu de egalat. Elevii clasei a V-a de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, conduși de către prof. Claudia M. Raicu, ca majoritatea copiilor de azi, devansează mult vârsta înțelegerii mature, când au îndrumători înțelepți. Au dovedit înțelegere și drag de opera poetică eminesciană și s-au declarat prieteni ai poetului. Jury Kojevnikov afirma despre Eminescu că „face din cuvinte muzică și din muzică sens”. Copii au perceput acest lucru și l-au omagiat așa cum se omagiază cel mai bine un autor, studiindu-l, și ei au început bine. Au recitat și cântat din creația eminesciană, au vizionat un film documentar despre Eminescu. În cântec s-au ajutat și de chitară, Daria Baboschi alături de îndrumătoarea sa la instrument, și de pian, Iosif Sultan care a cântat din creația pianistului Ludovico Einaudi, realizând o armonie cu spiritul universal eminescian, cu firescul inteligenței native, fără acea scoarță a aparențelor care o imprimă uneori adulții.
(A.V.).