Dragostea este sentimentul care mișcă lumea spre noi orizonturi, este cea care ne-a asigurat continuitatea în timp, atât în sens comunitar, cât și în sensul literar și artistic. Și pentru că iubirea este un mister, iar omul și-a dorit mereu să exploreze și să interpreteze ceea ce nu a înțeles până la sfârșit, popoarele lumii au născocit legende și mituri care să le ofere o explicație validă despre ce este dragostea și cum se manifestă. Strămoșii noștri daci au creat mitul lui Dragobete, un tânăr frumos, care cucerea inimile fragede ale fetelor. Acest mit, care ne reprezintă atât de bine ca popor, a fundamentat sărbătoarea Dragobetelui de astăzi, pe care o marcăm anual pe data de 24 februarie.

Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea, prin Centrul pentru copii și tineret și Mediatecă, derulează și în acest an proiectul intitulat „Cântec și poezie de Dragobete”.

Dragobetele va fi sărbătorit printr-un spectacol online de cântec și poezie avându-i ca protagoniști pe elevii cu talente artistice ai școlilor din municipiu și județ.

SCOP:

Proiectul își propune educarea elevilor în spiritul respectului faţă de tradiţiile românești, cultivarea prieteniei şi respectului faţă de colegi, părinți, profesori, stimularea potenţialului artistic şi estetic al copiilor.

GRUP ȚINTĂ:
Elevi din învățământul gimnazial și liceal ai școlilor din municipiul și județul Tulcea.

REGULAMENT:
Pentru a participa la spectacolul online, în respectul specificului acestei sărbători tradiționale, elevii sunt invitați să realizeze un scurt videoclip tematic, un cântec de dragoste din folclorul muzical tradițional sau o poezie din lirica populară românească.
Filmulețele vor fi trimise prin mesaj privat pe pagina de Facebook Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea-Centrul pentru copii și tineret: https://www.facebook.com/Biblioteca-Jude%C8%9Bean%C4%83…

Pentru o rezoluție și o prezentare cât mai bună ideal este ca acestea să aibă o calitate de minim 720p, iar formatul să fie de 16:9 – cu telefonul ținut pe orizontală.
Cele mai frumoase clipuri vor fi reunite într-un colaj video care va fi promovat în mediul online.

Alături de materialul video se va transmite acordul individual GDPR aflat la adresa: https://docs.google.com/document/d/1ecyrfVdCXvIoMb1UyLcYOwJ-vB-79owU/edit?usp=sharing&ouid=115384626058580044574&rtpof=true&sd=true

❕TERMEN LIMITĂ: 21 februarie 2022.
VĂ AȘTEPTĂM CU DRAG!