„Azaleea Roşie„ este o carte scrisă într-un stil simplu şi direct, înfăţişând anii copilăriei şi tinereţii autoarei în China maoistă a Revoluţiei Culturale: traiul unei familii strâmtorate, terorizată să nu facă un pas greşit, atrăgându-şi prin asta oprobriul public, îndoctrinarea prin şcoală şi operele revoluţionare difuzate la radio, vânarea paranoică a duşmanilor poporului, lipsa de speranţă şi de posibilităţi a unei vieţi complet subordonate ideologiei de stat. Toate iluziile de grandoare şi fanteziile eroice inoculate în copilărie se clatină însă când adolescenta Anchee Min este despărţită de familia ei şi repartizată la o fermă unde viitorul nu-i poate oferi decât truda sterilă de fiecare zi, privaţiuni de tot felul şi o singurătate dezumanizantă. Dar în momentul în care se iveşte o cât de slabă speranţă de scăpare, orice sacrificiu merită îndurat, chiar dacă evadarea aduce cu sine un nou şir de umilinţe.