Helen Rappaport. Ekaterinburg. Bucureşti, Corint, 2012
La 4 iulie 1918, un ofiţer a preluat comanda detaşamentului care păzea Casa Ipatiev, din oraşul Ekaterinburg. Se numea Iacov Iurovski, iar prizonierii săi erau membrii familiei imperiale: fostul ţar Nicolae, soţia sa Alexandra şi copiii lor, Olga, Tatiana, Maria, Anastasia şi Alexei. 13 zile mai târziu, sub comanda lui Iurovski şi conform ordinelor directe de la Moscova, aceştia s-au prăbuşit sub o ploaie de gloanţe într-o cameră de la subsol. Este povestea crimei care a încheiat cei 300 de ani de domnie a Romanovilor şi a marcat începutul unei perioade de teroare şi de opresiune.