Eric-Emmanuel Schmitt. Bucureşti, Humanitas Fiction, 2012
Concert în memoria unui înger a fost distins în 2010 cu Premiul Goncourt pentru nuvelă. Până în prezent, volumul a fost tradus în 15 limbi.
Fiecare dintre protagoniştii celor patru nuvele ajunge, într-o situaţie-limită, să-şi cunoască faţa cea mai întunecată. Însă nu toţi ascultă de impulsurile inavuabile pe care le naşte egoismul pur. Pentru unii, atâta vreme cât nu sunt imuni la remuşcări, mântuirea este posibilă. Pentru alţii, deşi se află la un pas de ea, nu. Schmitt sondează profund şi dezinvolt în acelaşi timp adâncimile conştiinţei omeneşti şi surprinde clipele fulgurante când morala învinge sau este învinsă, iar omul devine fie înger, fie diavol.