GHEORGHE BUCUR
profesor de limba și literatura română, publicist, eseist, critic și istoric literar
S-a născut la 3 noiembrie 1941 la Orșova, județul Mehedinți. A absolvit Liceul „Spiru Haret” din Tulcea (1959). Urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, absolvită în 1965. În 1967 este numit profesor la Liceul „Spiru Haret”; director adjunct al colegiului între 1969 şi 1974. În calitate de director al Casei personalului didactic (din 1974) conduce editarea unor buletine informative, a revistei „Convorbiri didactice” și înființează în 1968 Cenaclul literar „Aspirații”, iar în 2005 revista cenaclului „Aspirații literare”. A afiliat în 2004 cenaclul liceului la Cenaclul Național „Săgetătorul” din București, condus de profesorul Tudor Opriș. A înființat în 2005 Centrul județean de Excelență al Elevilor Supradotați pentru Creație Literară. Președinte al Filialei Tulcea a Societății de Științe Filologice. Din 2007 este membru al Societăţii Internaţionale „Dacia Revival” (preşedintele dr. Napoleon Săvescu), filiala din ţară, participând anual la Congresele de dacologie cu lucrări; redactor-șef al revistei Dacia Magazin (Tulcea) între 2011-2013
Colaborări pe teme de literatură, mitologie, limbă română şi dacologie la diferite reviste: Limbă şi literatură (SSF, Bucureşti), Dacia Magazin (Tulcea) Origini (Buzău), Dacia Nemuritoare (Bucureşti), Cronica Fundaţiilor (Bucureşti), Cetatea lui Bucur (Bucureşti), Moldova literară (Iaşi), Bogdania (Focşani), Boema (Galaţi), Steaua Dobrogei (Tulcea), Revista de lingvistică și cultură românească.
Cercetări:
– despre M. Eminescu, numindu-l „soarele poeziei românești” și „dacul cel mare al poeziei românești”;
– Motivul soarelui în lirica antumă a lui Mihai Eminescu în revista Limbă şi literatură (editată de Societatea de Ştiinţe Filologice din România), nr. I-II, 2001;
– Conştiinţa dacică la Eminescu în Dacia Magazin;
– Eminescu, soarele poeziei româneşti, eseu, premiul I la Concursul „Mihai Eminescu”, Iaşi, 2010, organizat de Societatea cultural-ştiinţifică „Vasile Pogor” din Iaşi;
– O analiză a afirmaţiilor călinesciene (din monografia dedicate vieții poetului) despre Eminescu;
– Eminescu – mit fundamental în cultura națională;
– M. Eminescu – premergător al luptei pentru cauza Marii Unirii.
– eseuri critice și despre Dimitrie Cantemir, B. P. Hasdeu, George Coșbuc, O. Goga, Vasile Voiculescu, N. Steinhardt, Michaela Al. Orescu, Nicolae Mușat ş.a.;
– Interese de cercetare: literatură (în special, Eminescu), mitologie, lingvistică, istoria limbii române, dacologie, religie ș.a.
Volume publicate:
– Comentarii literare pentru admitere. Demonstrarea încadrării operei în specia literară corespunzătoare. Chișinău, Editura Saturn, 1993;
– Aspirații 35. Antologie a Cenaclului literar al Colegiului Dobrogean „Spiru Haret” din Tulcea 1968-2003. Tulcea, 2003;
– Cenaclul <Aspirații > la 50 de ani de existență 1968-2018, în colaborare cu Mihaela Condrat. Tulcea, 2018;
– Scriitori tulceni din trecut și de azi – perspective critice – Tulcea, Karograf, 2018.