Cei 25 de elevi ai clasei a V-a B a Colegiului Dobrogean „Spiru Haret”, îndrumați și însoțiți de prof. Daniela Andrei, au vorbit luni, 19 decembrie a.c., în Sala Mediatecă a Bibliotecii Județene „Panait Cerna”, despre romanul „𝐌𝐢𝐜𝐮𝐥 𝐏𝐫𝐢𝐧𝐭̦” al lui 𝐴𝑛𝑡𝑜𝑖𝑛𝑒 𝑑𝑒 𝑆𝑎𝑖𝑛𝑡-𝐸𝑥𝑢𝑝𝑒́𝑟𝑦.

Insolitul proiectului este că fiecare elev s-a costumat într-unul dintre personajele povestirii și a ales să prezinte câte un obiect pe care l-a considerat important pentru această esențială carte a copilăriei. S-a adeverit și de data asta că imaginația nu are granițe, cei mici surprinzând atât prin varietatea și umorul înfățișărilor, cât și prin relațiile – unele peste poate de închipuit – dintre lucruri și text.

La finalul activității, clasa s-a deplasat la Secția de împrumut carte pentru adulți și Centrul pentru copii și tineret, pentru mulți copii vizita la Biblioteca Județeană „Panait Cerna” fiind o premieră.