„Trenulețul cu povești” este un proiect de promovare a bibliotecilor din țară și implicit a serviciilor de bibliotecă, a lecturii și cărții, folosind mijloacele de comunicare on-line, fiind un proiect de vacanță destinat copiilor, părinților, cadrelor didactice și bibliotecarilor.
„Trenulețul cu povești” a făcut astăzi, 11.08.2020, o scurtă escală la Biblioteca Județeană „Panait Cerna” din Tulcea. Cu această ocazie prin intermediul platformei Google Meet, copiii invitați și bibliotecarii din țară, care fac parte din proiect, au cunoscut detalii despre orașul nostru, bibliotecă și au făcut cunoștință cu frumoasa locație unde se află clădirea instituției noastre. Au fost spectatori la teatrul de păpuși „Turtița fermecată” și au primit cu bucurie în casele lor surpriza venită de la Tulcea.
O călătorie minunată, alături de copii isteți și curioși, de bibliotecari interesați și dedicați, de profesori, părinți, bunici. Mulțumiri, tuturor!