👩‍👦‍👦Trei evenimente la bibliotecă de ZIUA DOBROGEI, 2023

🔊În cadrul proiectului cultural „Biblioteca Vie”, sălile noastre au găzduit două personalități locale ce au interacționat cu elevii școlilor din județul Tulcea, bucurându-se în același timp de expoziția de artă plastică oferită de colegii lor, cu ocazia sărbătoririi Zilei de 14 Noiembrie.

🤓Dar să vedem ce s-a întâmplat:

🎼Mai întâi, de la ora 11:00, maestrul coregraf prof. Ștefan Coman a împărtășit unei săli pline din experiența de o viață în slujba „jocului” și datinii populare – aspect asupra căruia vom reveni într-o postare viitoare cu imagini și sunet; sfârșind prin a desena câțiva pași din bine-cunoscutele melodii populare tradiționale, antrenând în hore întreg auditoriul: elevi, bibliotecari, până și pe managerul Ligia Dima. Distracția a fost pe măsură, fiind presărată pe alocuri cu sfaturi și îndemnuri la învățătură.

🎭Imediat, cu un etaj mai sus, la Mediatecă, actorul și profesorul Cristi Naum i-a întâlnit pe elevii clasei a VI-a B din cadrul Colegiului Național „Spiru Haret”, însoțiți de profesoara Daniela Andrei și de bibliotecara Lucica Iliescu.

👉După ce managerul bibliotecii, dr. Ligia Dima, i-a adresat invitatului cuvântul de bun venit, bibliotecarii Ștefania Blendea și Petru Țincoca l-au recomandat pe actorul tulcean prin intermediul unei prezentări PPT.

Imediat ce a răspuns întrebărilor micilor spectatori, Cristi Naum a invitat echipe de câte patru elevi pentru a le preda scurte, instructive și amuzante jocuri de roluri, ceea ce a făcut nu numai deliciul elevilor, ci și pe acela al bibliotecarilor prezenți, aceștia prinzându-se cu la fel de mare bucurie în joc(uri).

📃Absolvent al Liceului de Artă „George Georgescu” Tulcea, secţia Artă Teatrală, promoţia 2000-2004, apoi al Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, secţia actorie, promoţia 2004-2008, clasa conf. Univ. Radu Gabriel, Cristi Naum a fost între 2004 și 2008, colaborator al Teatrului „Fani Tardini” Galaţi, apoi, din 2008 până în 2014, actor la Teatrul „Elvira Godeanu” Târgu Jiu, fiind colaborator al Teatrului „Jean Bart” Tulcea încă de la înființarea instituției (februarie 2008), căreia i-a fost până de curând și director artistic.

🤝Nu înainte de a le mulțumi celor doi profesori, Ștefan Coman și Cristi Naum, elevilor, și cadrelor didactice ce i-au însoțit, precum și celorlalți participanți, vă lăsăm în compania unor imagini sugestive de la cele trei evenimente, iar pe viitor vă așteptăm cu mare drag la toate acțiunile noastre culturale!