„Pentru a comemora genocidul armean, Gaidz Minassian, specialist în istoria Armeniei și Caucazului, profesor la Sciences-Po și jurnalist la Le Monde, a reconstituit, în Visul spulberat al armenilor, aventura unui grup de tineri revoluționari armeni fascinați de modelul francez al Luminilor și hotărâți să lupte pentru propriile drepturi, pentru recunoașterea identității lor în cadrul Imperiului Otoman, precum și pentru emanciparea și egalitatea tuturor popoarelor. Proiect ambițios, care pleacă de la mobilizarea politică tradițională și pașnică și sfârșește în radicalizarea armată, ba chiar în terorismul anarhist. Liderul lor emblematic se numea Christapor Mikaelian, unul dintre fondatorii FRA (Federația Revoluționară Armeană). O parte dintre ei vor cunoaște un destin tragic și vor fi capturați de la primele arestări ale armenilor din Constantinopol, în aprilie 1915, care marchează începutul a trei ani de silnicii…“ (Jean-Claude PERRIER, L’Orient Littéraire)
„Armenii au fost masacrați după niște metode barbare care țin de secolul al XIX-lea, în numele unui program de modernizare a societăților destinat să introducă Europa și Turcia în secolul XX. Poate că a venit timpul pentru comunitatea internațională să le aducă un omagiu și să facă dreptate la începutul acestui secol XXI, pentru ca toți acești «sacrificați» ai patriei (Yerkir) să poată dormi în pace și devotamentul lor să fie în sfârșit recunoscut de Istorie sau să capete un sens în dezvoltarea umanității. Atâta timp cât lumea, și în primul rând Turcia, nu recunoaște genocidul din 1915 – această crimă care leagă o ramură a omenirii de pământul său –, Yerkirul nu-și va relua Istoria. Până atunci, armenii trebuie să se străduiască să iasă din imaginar și să facă din Yerkir nu un loc memorial intangibil, ci un spațiu real. Astfel, în loc să se blocheze într-o postură de victimă care nu se mai justifică – fiindcă e sterilă și fără efect –, această revenire la real îi invită pe armeni să înscrie sacrificiul acestor generații de combatanți și de intelectuali pe lista universală a popoarelor care luptă pentru Libertate.“ (Gaidz MINASSIAN)