Urmuz, pseudonimul literar al lui Demetru Demetrescu-Buzau, s-a nascut la 17 martie 1883 in Curtea de Arges. Visa o cariera de compozitor, citea literatura stiintifico-fantastica, descrieri de calatorii. Face studii de drept si, dupa luarea licentei, functioneaza ca judecator in judetele Arges, Tulcea si la Targoviste. Dupa campania din Bulgaria (1913), la care participa, este numit grefier la Inalta Curte de Casatie.

Incepe sa scrie, aparent fara constiinta ca produce literatura, numai pentru a-si distra fratii si surorile, parodiind cu niste false automatisme academismul prozei curente. Textele lui ii atrag atentia lui Tudor Arghezi, care ii gaseste pseudonimul si ii publica, in 1922, in doua numere consecutive din Cugetul romanesc, Palnia si Stamate, „antiproza” intitulata ironic „roman in patru parti”, in care face o serie calambururi de esenta sofistica prin duplicitatea de sens a cuvintelor: oamenii coboara nu pe scari, ci din maimuta; o masa fara picioare bazata pe calcule si probabilitati; peretii sunt, conform obiceiului oriental, sulemeniti in fiecare dimineata, alteori masurati cu compasul, pentru a nu scadea la intamplare.

Absurditatea cea mai izbutita este Ismail si Turnavitu, premergatoare teatrului lui Eugen Ionescu: „…Ismail este compus din ochi, favoriti si rochie… Se plimba insotit de un viezure de care se afla strans legat cu odgon de vapor si pe care in timpul noptii il mananca crud si viu, dupa ce mai intai i-a rupt urechile si a stors pe el putina lamaie…”
Alte scurte scrieri sunt: cunoscuta „fabula” Cronicarii, Algazy & Grummer, Plecarea in strainatate, Cotadi si Dragomir.

In anul urmator, 1923, se sinucide la 23 noiembrie, in Bucuresti, fara sa lase vreo explicatie asupra funestului sau gest. Voia sa moara in chip original, ” fara nici o cauza”.
Scrierile lui – putine la numar – cunosc o glorie postuma, care nu a incetat sa se consolideze. Ele au avut o neasteptata inraurire asupra literaturii romanesti de avangarda si au contribuit la largirea constiintei estetice. Sasa Pana ii tipareste in 1930 o editie a scrierilor, iar Geo Bogza scoate o revista Urmuz. Eugen Ionescu va explora mai tarziu filonul literaturii absurdului, considerandu-l pe Urmuz unul din precursorii „tragediei limbajului”. Mai aproape poate de spiritul dadaist – desi nu pare sa fi avut cunostinta de existenta curentului Dada – prin gustul primejdios pentru hazardul creator de personaje mecanomorfe, insidios monstruoase, decat de suprarealismul adversar principial al luciditatii, Urmuz a intreprins o critica in esenta grotesca, unica in felul ei, a literaturii, careia nu-i lasa nici o speranta de supravietuire. De aceea, in ciuda aparentei hilare, de bufonerie a scrierilor sale, i se opune, intr-o tensiune abia mascata, un fond tragic, dizolvant.

Opera: Algazy & Grummer; Cotadi si Dragomir; Cronicari; Dupa furtuna; Emil Gayk; Fuchsiada; Ismail si Turnavitu; Palnia si Stamate; Plecarea in strainatate; Putina metafizica si astronomie.