Concursul „Sunt mândru că sunt român” dedicat Zilei de 1 Decembrie – Ziua Națională a Românei, organizat de sălile „Centrul pentru copii și tineret” și „Mediatecă”, din cadrul Bibliotecii Județene ”Panait Cerna” Tulcea, a ajuns la final.
Elevii tulceni au răspuns cu entuziasm, într-un număr mare, provocării de a scrie lucrări atât în proză cât și în versuri despre țara lor:
”Românie mare,
Veșnic te-am iubit!
Am mereu în suflet cât ai suferit.
Multe chinuri și războaie
Tu ai îndurat,
Dar de aproape un secol
Ți-ai apropiat
Pe toți românașii
De oriunde ar fi
Și-ai unit cu țara
Dealuri și câmpii. ”
Pericleanu Adrian Mihai, clasa a IV-a, Școala Gimnazială ”I.L.Caragiale”.
Dorim să întâmpinăm această zi aşa cum se cuvine, cu bucurie, bunătate şi inimi curate. Să scoatem din lada de zestre a poporului nostru minunatele tradiţii şi obiceiuri, iar prin ele să încercăm să sădim în sufletele copiilor dragostea pentru sărbătorile noastre, interesul pentru datinile străbunilor.
Cele mai frumoase lucrări prin care copiii își exprimă dragostea și devotamentul pentru țară, au fost apreciate și premiate de către juriu.
PREMIILE SECȚIUNILOR
🎗Secțiunea Eseu – Ciclul Primar:
🥇Premiul I – Luca Alexandru Florin, clasa a III-a, Școala Gimnazială ”I.L.Caragiale”;
🥈Premiul II – Neagu Diana, clasa a IV-a, Școala Gimnazială Turda;
🥉Premiul III – Huțu Andrei Ciprian, clasa a III-a, Școala Gimnazială ”I.L.Caragiale”;
🏅Mențiune – Melnicov Ingrid, clasa a III-a, Școala Gimnazială ”I.L.Caragiale”;
– Vrămuleț Bianca Maria, clasa a IV-a, Școala Gimnazială ”I.L.Caragiale”.
🎗Secțiunea Eseu – Ciclul Gimnazial:
🥇Premiul I – Pericleanu Paula Antonia, clasa a VII-a, Școala Gimnazială ”I.L.Caragiale”;
🥈Premiul II – Bahaciu Andrada Mihaela, clasa a VII-a, Școala Gimnazială ”I.L.Caragiale”;
🥉Premiul III – Casapu Steluța, clasa a VII-a, Școala Gimnazială ”I.L.Caragiale”;
🏅Mențiune – Sizoi Alexandra Andreea, clasa a VII-a, Școala Gimnazială ”I.L.Caragiale”;
– Dogaru Bianca Maria, clasa a VI-a, Școala Gimnazială ”I.L.Caragiale”.
🏵Secțiunea Poezie – ciclul primar:
🥇Premiul I – Pericleanu Adrian Mihai, clasa a IV-a, Școala Gimnazială ”I.L.Caragiale”;
🥈Premiul II – Radu Amalia Andreea, clasa a III-a, Școala Gimnazială ”I.L.Caragiale”;
🥉Premiul III – Ioniță Miruna, clasa a IV-a, Școala Gimnazială ”I.L.Caragiale”.
🏵Secțiunea Poezie – ciclul gimnazial:
🥇Premiul I – Vâlcu Andreea, clasa a VII-a, Școala Gimnazială ”I.L.Caragiale”;
🥈Premiul II – Iurco Simona Nicoleta, clasa a VII-a. Școala Gimnazială ”Alexandru Ciucurencu”;
🥉Premiul III – Petrof Carolina, clasa a VI-a, Școala Gimnazială ”Alexandru Ciucurencu”;
🏅Mențiune – Cocu Eduad Ionuț, clasa a VI-a, Școala Gimnazială ”Alexandru Ciucurencu”.
FELICITĂRI TUTUROR PARTICIPANȚILOR, CĂRORA LE DORIM INSPIRAȚIE ȘI MULT SUCCES PE VIITOR!