Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea vă invită, joi, 18 aprilie 2019, ora 17:00, la întâlnirea cu Varujan Vosganian despre „Statuia comandorului”.
„Statuia comandorului”, volumul de nuvele semnat de scriitorul Varujan Vosganian și publicat la Editura Polirom, este la a doua ediție. Prima ediție a apărut în anii ’90, dar nu s-a bucurat de o bună promovare, de aceea a trecut oarecum neobservată. În Cuvânt înainte, autorul însuși mărturisește că cele patru nuvele au fost scrise între toamna lui 1986 și primăvara lui 1988. Pe atunci, era un tânăr de nici 30 de ani, absolvent al Academiei de Studii Economice din București. Ziua țineam evidențele pentru țevi, rulmenți și curele trapezoidale pentru fabricile de bere, iar seara scriam, după ce închideam cu grijă ferestrele, pentru ca țăcănitul mașinii de scris, pentru care nu aveam autorizație de la miliție, să nu se audă. Deși scriitorul Mircea Ciobanu, care era și redactor la Editura Cartea Românească, îi citește manuscrisul, nuvelele nu vor fi publicate din cauza cenzurii comuniste, așteptând vremuri mai bune care se vor ivi după 1989. Tot potrivit scriitorului, volumul „Statuia comandorului” este o mărturie a lucrurilor așa cum au fost – așadar, o carte care să conserve acele vremuri cumplite, în ideea în care oamenii ar fi trăit din nou liberi.
Vă așteptăm!