Protozelul trăsnit va fi o lectură fermecătoare și plină de învățăminte pe înțelesul celor mici. Părinții nu sunt neglijați nici ei – se vor amuza copios printre rânduri, savurând umorul fin și aluziile la cultura pop, care se îmbină în mod firesc cu lecția pe care o vor învăța cei mici: fericirea și împlinirea vin odată cu acceptarea de sine, cu bune și cu rele, cu puncte slabe și cu puncte forte, cu talente si cusururi, cu stângăcii și cu… paratrăsnete!
Dacă ai un copil cu vârsta cuprinsă între 6 și 9 ani și împărtășiți aceeași pasiune pentru poveștile cu referințe contemporane, precum „Shrek” sau „Ice Age”, ai nimerit la fix!
Ca orice poveste, Protozelul trăsnit este populată de personaje simpatice, cu accent pronunțat pe culoare, precum Kimi, micuțul pinguin albastru, Toto, ursuleţul alb şi drăgălaş, sau Grun, păsăroiul mov cu ciocul galben ca lămâia şi sprâncenele verzi. Nu duce lipsă nici de licori magice sau tărâmuri fantastice precum Colina Înnegurată, Lacul Comorii sau Codrul Speranței. Nimic neobișnuit… până ni se dezvăluie că în această lume de basm se folosește lanterna, se fac fotografii și înregistrări, se merge pe bicicletă sau se conduc mașini decapotabile.
Iar dacă te întrebi cine e, totuși, Protozelul trăsnit în toată afacerea asta, află că e un fel de creatură ciudată care pare să fi descins dintr-un univers „Mad Max” de jucărie. Această fiinţă cu două picioare ciolănoase şi două braţe care-i atârnă până la pământ e mai degrabă caraghioasă decât înfricoşătoare. Are faţa acoperită de o barbă verde ca prazul, lungă de-un cot, şi doi ochi portocalii. Pe cap poartă o pălărie ţuguiată, de culoare violet, pe care sunt brodate stele argintii, unite între ele cu o plasă metalică. Croiți dintr-o stofă galbenă, pantalonii au turul întărit cu o bucată de oţel, pentru că Protozelului îi place să coboare Colina Înnegurată alunecând pe fund. Din costumaţia lui bizară nu putea lipsi… o pereche de papuci de tablă. Şi, ca şi cum toate acestea n-ar fi fost de ajuns, din vârful pălăriei i se înalţă un fir de oţel ca o antenă de radio, un veritabil paratrăsnet la purtător.
Ți-ai dat cu siguranță seama până acum că te afli în fața unei povești atipice, de care te vei îndrăgosti în aceeași măsură ca și copilul tău, doar că pe paliere diferite. Să recapitulăm, așadar: umor în doze mari, ironie la bine și la greu, teme actuale. În plus, Protozelul trăsnit are o morală cu valoare de upgrade în zilele noastre: Descoperă-te și acceptă-te așa cum ești, ca să îți poți folosi la maxim resursele!