Avem plăcerea ca astăzi, 7 aprilie, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, să mulțumim tuturor elevilor participanți la concursul de poezie „Sănătatea ta contează!” și, în mod special, premianților.

În aceste vremuri ale bizarului copii au înțeles repede importanța aspectelor ce contribuie la păstrarea sănătății și au prezentat frumoase poezii tematice.

PREMII:

Premiul Special – Agape Gabriel Vlăduț, clasa a XI-a, Liceul teoretic ”Dimitrie Cantemir” Iași;

Premiul I – Urtoi Elena Mădălina, clasa a VII-a, Școala Gimnazială Greci;

Premiul II – Poteleanu Bianca Ionela, clasa a VII-a, Școala Gimnazială Nalbant.

Cu acest prilej prezentăm poezia elevului Gabriel Vlăduț Agape care a obținut Premiul Special:

„Ai observat la știri și azi? câți morți…

De-un an, bolnavi, Covidul recrutează

Dar poartă mască, și tu, și eu, și toți

Căci sănătatea lor, și-a ta contează.

Iubește, și om, și lucru, și povești

Și caută frumosul când ești trist

Ce sănătos poți fi, când dragostea iubești

Un sănătos modern, cu suflet de artist.

Citește! ce vrei, cât vrei, dar cât de des

Căci mintea nu-i ornamentală

Citind, vei face zilnic un progres

Cu sănătatea ta mentală.

Nu arunca gunoiul la-ntâmplare prin păduri

Gândește-te cum plâng copacii mai apoi

Respiri cu greu, și-i toxic, și înduri

Dar vezi că după tine vom respira și noi.”

Felicitări și multă sănătate dragi copii, părinți și îndrumători!