Moaste din lumea veche: Martirii de la Niculitel

>> Sfintii Mucenici Epictet si Astion din Halmyris

Asa a vrut bunul Dumnezeu ca in acest timp, cand poporul roman a serbat aniversarea a peste 2000 de ani de la Imparatia daca a lui Burebista; 1900 de ani de la ridicarea pe tronul Daciei a lui Decebal, ultimul rege si 1900 de ani de la trecerea catre Domnul a Sfantului Apostol Andrei, cel intai chemat de Mantuitorul Hristos si apostolul tracodacilor, sa fie descoperite cele mai autentice moaste de martiri din primele veacuri crestine. Si iata ca dupa identificarea, in 1970, a Rotondei de la Alba Iulia (sec. IV-IX), dupa dezvelirea, in 1980, a edificiului ecleziastic din centrul Iasilor (sec. V-XIII), dupa descoperirea, in 1967, a bazilicii de la Slaveni (Olt), secolul IV, dupa identificarea unor biserici din veac. IV-VI din Banat, 1987, iata ca si “potopul” din 1971 a scos la iveala o Cripta martirica unica in istoria bisericeasca, neinscrisa in cronici si cel mai autentic martirion cu Moaste din primele veacuri crestine.

In Actele martirice, ca si in Sinaxare, unii martiri sunt citati, dar nu se stie daca sunt cei descoperiti. Astfel, Filip(os) este pomenit de cel putin 4-5 ori pe an numai in regiunile noastre, de asemenea si Zotic(os), ceea ce ingreuneaza cercetarea “specialistilor” in a fixa data martirajului. De altfel, unii s-au si grabit sa scrie ca “martirii au fost adusi din Africa”, altii au spus ca sunt din veacul al V-lea si doar “inmormantati” aici si cativa – care nu vazusera cripta – au criticat alte

Martirionul sau cripta sfanta a fost zidita odata cu aducerea aici a celor patru, probabil martirizati la Noviodunum – Isaccea (jud. Tulcea). Si locasul a fost ridicat acolo unde ochiul ighemonului pagan nu patrundea, in padurea de tei de la poalele Dealului lui Nicolae (Niculitel), acolo unde crestinii cunosteau locul lor de adunare, centru – monahal (Manastiriste – locul manastirilor, frumos mesaj!).

Cei patru, doi cu nume eline: Zoticos si Filipos si doi cu nume latine: Camasis(ius) si Atallos(us) au fost “anchetati” aici, fiind cunoscuti reprezentanti ai comunitatilor crestine, misionari – monahi, dintre care Zotic si cleric, si probabil dacoroman, de i s-a taiat capul.

Ceilalti, cum se obisnuia, au fost schingiuiti, batuti si se pare rastigniti – dupa obiceiul evreilor, crestinismul fiind socotit “o secta iudaica” -, fiindca au fluierele picioarelor zdrobite, pentru ca persecutorii sa fie siguri de moartea lor. Lasandu-i prada fiarelor, cei ce i-au ucis au plecat. Crestinii, pe ascuns, sau cei ce vazusera chinuirea si participasera la asemenea Sfanta Marturisire si Moarte pentru Hristos, au facut degraba patru sicrie si i-au adus la loc ferit, nu se stie cand si unde… dar, dupa libertatea religioasa, s-au organizat inchinatorii la Hristos, in imperiu. Comunitatea crestina din Noviodunum, cunoscuta in toata lumea, a transferat Moastele celor patru martiri la vechiul centru, la Manastiriste, ridicand Cripta pe un vechi Martirion, in cadrul unui baptisteriu si rotonda peste care s-a zidit o biserica in timpul lui Constantin cel Mare, in locul atator altare crestine.

In timpul lui Teodosie, iar mai precis in timpul lui Justinian (527-565), nu se stie din ce motive, – probabil persecutiile gotilor pagani si arieni – locul ramasese aproape pustiu. Atunci s-au ridicat peste prima biserica, prea mica, o biserica mare si cu chilii de jur-imprejur. Navalind slavii au atacat si au distrus imprejurimile. Atunci, monahii sau vietuitori ai unui centru chiriarhal – nu este exclus ierarhi tomitani – au ascuns cripta si navalitorii au acoperit totul cu ruine. Locul acela s-a numit Manastiriste, dar nu se stia unde era Locul sfant. Totusi, amintirile nu s-au pierdut. Monahii timpului au ridicat alt locas, biserica Sfantul Atanasie (sec. XIII). In secolul al XIII-lea sunt amintiti ierarhi de Vicina, mai ales Luca (1263), ca apoi totul sa ramana in ruina, fiindca si Mitropolitul Iachint al Vicinei, al acestor locuri, este stramutat la Arges (1359) de catre Nicolae-Alexandru Basarab. Pe locurile respective au crescut paduri.

In vremea lui Mircea cel Batran, “… stapanitor pana la Marea cea Mare si partile tatarasti”, asa cum suna hrisovul din 1404, dat in Tulcea, incep sa se refaca si sa se caute locasurile crestine si manastirile. Insa, dupa 1417, turcii pun stapanire pe Dobrogea pentru aproape 500 de ani, timp in care nu s-au putut intreprinde mai nimic. Dupa Razboiul pentru independenta (1877) si mai ales dupa refacerea granitelor Romaniei si desavarsirea statului national unitar roman (1918), se incep sistematic cercetari si sapaturi arheologice in aceste locuri: Tomisul, Histria, Callatisul, Noviodunum si altele incep iarasi sa straluceasca prin urmele de cultura lasate de istoria civilizatiei. Se reface si biserica Sf. Atanasie din Niculitel, astazi redata cultului.

Si iata, in toamna lui 1971, un puternic suvoi de ape coborand zgomotos de pe dealurile golase ale Niculitelului, scormonesc vaile si ulitele lasand in urma lor bolovani uriasi si ziduri curioase, necunoscute. Pe mesdina a doua case apare bolta unui “cuptor”. Apele se retrag. Satenii uluiti alearga cu sape, rangi si tarnacoape sa caute “comoara”; jur-imprejur, ziduri puternice… , “cuptorul” era adanc. Sparg varful si introduc o lumanare inauntru. Un miros placut iese din Cripta: se vad patru trupuri stralucind intr-o tainica priveghere. Pe pereti, inscriptii… Nu era nici aur, nici argint, nici pietre scumpe… Cautatorii de comori isi pleaca fruntea nemultumiti. Nu era un mormant princiar si nici o gropnita lumeasca, ci o candela pururi – vie a celor ce au trait credinta in Hristos si si-au dat viata pentru Evanghelie, era o marturie unica de cinstire a martirilor si de vechime a neamului nostru si a credintei lui stramosesti.

Au fost anuntate oficialitatile. S-au facut sapaturi in jurul criptei. S-a ajuns la usa, o lespede grea bine fixata este dislocata. Inauntru, in vesnica odihna, cei rugatori pentru noi. Spre Rasarit, hrisma (semnul crucii cu P), simbol cunoscut pana la Constantin cel Mare, care identifica pe martiri si apoi, scris cu ocru rosu (in limba greaca): martirii lui Hristos […] Iata o epocala descoperire. Pana s-au dumirit “specialistii” de valoarea crestina au trecut aproape doi ani. Multi se indoiau ca ar fi existat crestini in veacul X, altii “stiau” altele, incat nimeni nu lua o hotarare. Patriarhul Justinian, dandu-si seama de darul lui Dumnezeu pentru acele locuri, a binecuvantat ridicarea Moastelor si asezarea lor in Manastirea Cocos, un centru monahal puternic, cu un locas asezat pe o veche vatra de spiritualitate crestina. Porunca a fost indeplinita de Prea Sfintitul Gherasim – atunci vicar la Galati, care, incaltat in cisme de cauciuc, a ridicat Sfintele odoare din malul rau-mirositor care ameninta mirul cel de viata datator (1974).

In Biserica Manastirii Cocos a fost ridicat un baldachin, frumos sculptat si pictat si pe un podium au fost asezate separat raclele celor Patru martiri, facandu-se praznuirea la 4 iunie, sau la Rusalii (ziua a II-a).

Sapaturile au continuat. Cripta a fost complet dezvelita si in jurul ei s-au descoperit urmele primei biserici. In 1975 sub cripta a fost gasit catul (incaperea de jos) pecetluita de o lespede pe care scrie (in limba greaca):” Aici si acolo sange de martiri”. In incapere au fost gasite multe oase si vase vechi, dupa obiceiul locului. Inscriptia, ca si vasele, se gasesc astazi in muzeul din Tulcea. Tot in acest timp, au fost dezvelite ruinele altei biserici mai mari (sec. VI) cu locuinte in jur. Zidurile acestora se afla inca pe sub casele satenilor!… […]

Moastele Sfintilor Patru Martiri sunt dovezi dintre cele mai vechi ca si obiectele de cult autentice pastrate pana in zilele noastre. Toate acestea aduc o marturie vie a credintei nepatate a stramosilor nostri, mostenitorii acestor meleaguri si in acelasi timp, transmit mesajul bucuriei si pacii in Hristos-Domnul. Nu ne mai surprinde acum faima monahilor: Sf. Ioan Casian, Gherman si atatia stiuti si nestiuti plecati din aceste locuri, printre ei Dionisie cel Mic, si care au ajuns la Constantinopol, Roma si Ierusalim, picurand spor de evlavie in Rasarit si Apus din trairea stramosilor nostri. Slujba in cinstea Celor patru s-a imbogatit cu prilejul gasirii Moastelor si s-a alcatuit Acatistul atat de simtit si trait de credinciosii adevarati. Sfintii Patru Martiri au fost exemplu de traire si au intarit nadejdea tuturor in viata de veci. Multi dintre credinciosii aflati in necazuri si in suferinte, cu grave boli trupesti sau sufletesti, venind cu credinta la Cripta si Moaste pleaca tamaduiti; sarutand moastele intristati, pleaca mangaiati; venind aici apasati, ingenunchind in fata Moastelor cu evlavie, pleaca intariti si plini de nadejde. Aceste bucurii, aceste lumini si roua in viata noastra patrund in suflet datorita si mijlocirii Celor patru la Stapanul tuturor, Hristos-Dumnezeul nostru.

Cu rugaciunile si mijlocirile lor, avandu-i totdeauna pavaza credintei celei curate, credinciosii se simt aproape de biserica, devin mai buni, mai drepti, mai intelepti. Sa ne plecam inimile si cugetul si sa privim cu ochii nostri trupurile lor care au devenit temple ale Sfantului Duh! (I Cor. III, 16, VI, 19)

(David Diaconu, Petru. Din istoria sfintilor poporului roman. – Bucuresti : Editura Rompit, 1992, p. 20)
Parohia Macin 4 din orasul Macin are hramul Sfintii patru Mucenici de la Niculitel: Zotic, Atal, Camasie si Filip.

Fotografii:
Icoana a Sfintilor Martiri de la Niculitel
Cripta Bazilicii paleocrestine de la Niculitel
Inscriptiile din interiorul criptei (Victor Henrich Baumann, Sangele martirilor, p.98-99)
Raclele cu Sfintele Moaste ale celor patru Sfintiri Martiri, Niculitel, 4 iunie 2002
Sfanta Liturghie Arhiereasca la Niculitel, 4 iunie 2002