O nouă întâlnire din cadrul proiectului educațional Patrimoniul tulcean și istoriile sale a avut loc ieri. O parte dintre elevii participanți, de la Colegiul Național ,,Spiru Haret” Tulcea, îndrumați de profesorul Vasile Moise, au revenit la Compartimentul Mediatecă al Bibliotecii Județene ,,Panait Cerna” Tulcea pentru a cunoaște monumentele istorice și Tulcea de odinioară.
Alături de noi a fost Iulian Vizauer, directorul executiv al Direcției Județene pentru Cultură Tulcea, căruia îi mulțumim că a răspuns afirmativ invitației!
Evenimentul a fost deschis de cuvântul de bun venit al doamnei manager, dr. Ligia Dima, urmând ca bibliotecara Ștefania Blendea să le amintească elevilor ce sunt monumentele istorice, cum se identifică și de ce trebuie să fie protejate.
Cum arăta orașul de altădată? Ce monumente existau în oraș? Ce monumente au supraviețuit timpurilor și diverselor planuri de sistematizare? Elevii au primit răspunsurile la aceste întrebări de la stimatul nostru invitat, care, utilizând diferite surse cartografice și fotografice, a adus în discuție importante file de istorie locală. Urmărind ilustrațiile, elevii au recunoscut unele clădiri istorice, chiar și amplasamentul acestora.
La finalul activității, elevii au adresat întrebări invitatului nostru. De asemenea, bibliotecarii Petru Țincoca și Ștefania Blendea au citit câteva fragmente din memoriile personalității tulcene Constantin Găvenea, cuprinse în volumul său, Tulcea: imagini, oameni și amintiri de odinioară, despre frumusețea și autenticitatea fostului Bazar Turcesc (Coloanele), dar și despre cum „s-a demolat o istorie a orașului Tulcea”.
Îi mulțumim istoricului Iulian Vizauer pentru captivantele informații transmise. Totodată, le mulțumim domnului profesor Moise Vasile și elevilor pentru participare!