Un amplu studiu, deopotriva de antropologie culturala si de istorie a mentalitatilor, primul de o asemenea anvergura intreprins pe terenul culturii romane, unde tematica folosirii narcoticelor, un tabu pana in 1990, continua sa fie abordata in genere cu rezerve si documentarea intampina serioase dificultati. Narcotice in cultura romana este o carte curajoasa care va modifica probabil configuratia catorva capitole din istoria literaturii romane.
„Initial, am cercetat marturii istorice, etnologice si istorico-religioase referitoare la utilizarea in scopuri magico-rituale a plantelor psihotrope in spatiul carpato-dunarean din Antichitate pina in epoca premoderna In ultimii ani, am extins cercetarea asupra modului in care, in epoca moderna si contemporana, s-au raportat la diferite narcotice si halucinogene unii scriitori, artisti si intelectuali romani – de la romancieri ale caror personaje isi administreaza substante stupefiante, pana la scriitori care isi analizeaza propriile experiente narcotice; de la poeti care si-au administrat narcotice pentru hranirea imaginatiei si fortarea creativitatii, pana la cei care le-au utilizat in cautarea «paradisurilor artificiale»; de la cercetatori care au studiat folosirea remediilor psihotrope in Orient, pana la scriitori care s-au sinucis folosind opiacee; de la savanti care au experimentat efectele substantelor psihedelice, pana la istorici ai religiilor care au studiat utilizarea plantelor psihotrope in cadrul manifestarilor religioase si magico-rituale…” (Andrei Oisteanu)
Cuprins:
Fumigatii de canabis si alte plante halucinogene. De la Herodot la Strabon
„Prajitura mortilor”. Narcotice pentru lumea de dincolo
Dimitrie Cantemir: „Suc de mac si alte stupefiante”
Boale si leacuri deamor
Al. Odobescu: Supradoza de morfina
Mateiu Caragiale: Opium si canabis la Curtea-Veche
Ion Barbu: Eterul cotidian si cocaina saptaminala
Emil Botta: „Lectia de opium”
Eliade in India: Opium si canabis
Experimentele savantilor: Betia mescalinica
Emil Cioran: „Calmante sa-mi domolesc indignarea”
Eugène Ionesco: „Injectii sa dea la cap spaimei”
Culianu: Manipularea viselor prin stupefiante
Mircea Cartarescu in zodia macului
Bucurenci, Vakulovski & Co.: „Existentialism narcotic”