Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea vă invită, vineri, 13 decembrie 2019, la Sala de Festivități etaj I, începând cu ora 17:00, la lansarea cărții „Din istoria românilor sud-dunăreni în prima jumătate a secolului al XX-lea. Meglenoromânii”, autor Virgil Coman.
Virgil Coman s-a născut la Medgidia, pe 24 decembrie 1973, a absolvit Şcoala Generală nr. 7 din localitate, Grupul Şcolar Industrial Materiale de Construcţii din Medgidia (în prezent Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu“ Medgidia) şi Facultatea de Istorie a Universităţii „Ovidius“ din Constanţa (1993-1997). După terminarea facultăţii, a devenit profesor titular în cadrul Catedrei de istorie la Grupul Şcolar „ Ioan N. Roman“ din Constanţa (1997-2003). A deţinut funcţia de şef de catedră, până în anul 2003. A fost şi absolvent al cursurilor de studii aprofundate în profilul Istorie, specializarea Istoria şi civilizaţia zonei Mării Negre, de la modernitate la contemporaneitate, în cadrul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, promoţia 1998.
Ulterior, va deveni director şi mai apoi şef de serviciu al Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Constanţa, unde a dat dovadă de calităţi excepţionale atât în calitate de manager, cât şi în calitate de cercetător. A scos la lumină importante documente şi a realizat o serie de lucrări de specialitate în calitate de coordonator al unor volume de studii şi în calitate de autor al unor studii şi articole de istorie şi arhivistică.
Virgil Coman a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe Umaniste, domeniul Istorie, susţinând teza de doctorat cu titlul „Din istoria românilor sud-dunăreni în prima jumătate a secolului al XX-lea. Meglenoromânii”, avându-l conducător de doctorat pe prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei.
Din anul 2003, a ocupat funcţia de şef al Serviciului Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale, până la decesul său, din data de 5 august 2016.
Virgil Coman este autor şi coautor al unor albume şi volume de documente, a organizat şi a participat la sesiuni de comunicări ştiinţifice naţionale şi internaţionale din domeniul istoriei, materializate prin publicarea unor studii şi articole în culegeri de studii şi reviste de specialitate din ţară şi de peste hotare. A publicat numeroase interviuri, articole, intervenţii în presa locală şi centrală în ediţiile print şi online. Este autorul lucrării „Aromânii şi meglenoromânii din Banat ( 1945-1951). Demografie, societate, izvoare”, apărută în anul 2016, după moartea sa. Este coautor şi coordonator pentru 19 volume de studii, cărţi şi a peste 100 de studii şi articole publicate în diverse culegeri de studii, periodice, ziare etc. A fost realizator şi moderator al emisiunii „Călător printre dosarele vremii”, difuzată la Litoral TV, unde reuşea să puncteze momente importante ale istoriei naţionale şi a celei locale, cu invitaţi de marcă.
A lăsat în urmă lucrări şi volume de studii remarcabile. Pentru strădaniile sale şi seriozitatea de care a dat dovadă, a primit post-mortem titlul de cetăţean de onoare al judeţului Constanţa, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Constanţa, Meritul dobrogean conferit de ziarul ZIUA de Constanţa, iar o stradă din municipiul Constanţa îi poartă numele. În anul 2017, a fost inaugurată Galeria de artă „Virgil Coman“, la Constanţa, în pasajul Tomis.