LANSARE DE CARTE – Marian Coman prezintă cititorilor din Tulcea romanul “Haiganu. Fluviul Șoaptelor”
După lansarea de la Târgul de Carte Gaudeamus, scriitorul Marian Coman ajunge la Tulcea pentru a-și prezenta romanul intitulat ”Haiganu. Fluviul Șoaptelor”. Evenimentul va avea loc joi, 17 decembrie, începând cu ora 17.00, în cadrul Casei Avramide din Str. Progresului nr. 32. Intrarea este liberă.
Noua carte a lui Marian Coman apare la exact 10 ani de la debutul editorial cu ”Nopți albe, zile negre” (Tritonic, 2005) și este primul volum publicat de HAC!BD, editura care a impus pe piața românească benzile desenate prin revistele HAC! (Harap Alb continuă) și TFB (Tinerețe fără bătrânețe). De altfel, acțiunea cărții are loc în același univers în care se desfășoară și aventurile din benzile desenate ”Harap Alb continuă”, Marian Coman fiind unul dintre scenariștii revistei.
Aflat la granița dintre fantasy și horror, ”Fluviul șoaptelor” dezvăluie fascinanta întâlnire dintre un zeu decăzut și un copil cu puteri miraculoase, romanul fiind prima parte dintr-o serie ce-l are în centru pe Haiganu, singurul dintre Cei Mari ce colindă prin lume.
”Haiganu. Fluviul Șoaptelor” metabolizează elemente din mitologia traco-dacă și din folclorul popular pe care le transformă în ceva cu totul nou. Ilustrat de graficianul Andrei Moldovan, romanul ”Haiganu. Fluviul Șoaptelor” te va duce pe tărâmuri populate de magi și de ființe grotești.
“Fluviul Șoaptelor vă va purta alături de copii și zei, de vrăjitori și animale fantastice, de monștri morali și monștri fizici, într-o lume ficțională în care Marian Coman lucrează cu ceea ce știți din alte povești pentru a construi una nouă, surprinzătoare”, apreciază criticul Cătălin Badea – Gheracostea, pe coperta romanului.
Lumea din povestea lui Haiganu adăpostește Ordisia, marele Imperiu al Brâului de Piatră, dar și stepe pustii străbătute doar de nomazii ce-și călăresc semețele antilope de fistic ori orașe-cetate și regate conduse după datina vechilor regi. La Kaga-Krata, Ziraxes ascunde planuri necurate, în vreme ce, aproape de Giradrigas, căpcăunul Dekibalos în fruntea Armatei Orfanilor visează să stăpânească lumea. Plecat de la marele templu din Korganon, un profet vestește că un zeu umblă prin lume, în carne și oase, iar Zourazi, copilul, e pe cale să-l întâlnească. Ce se ascunde în spatele profeției și cine trage cu adevărat de ițele lumii, câtă putere se poate aduna în sângele unui pui de vrăjitor și cum de poate fi pedepsit un zeu ce poate privi până la capătul timpului, iată câteva din întrebările la care cititorii vor căuta răspunsuri pe măsură ce vor păși în lumea lui Haiganu.
”Cu Fluviul Șoaptelor, Marian Coman trece de la tradiție la modernitate, transformă basmul în fantasy  și prin asta se situează pe harta mondială a literaturii de gen. Partea cu adevărat bună e că Marian Coman este un scriitor foarte talentat și ne reprezintă la cel mai înalt nivel”, crede scriitorul Michael Haulică.
De menționat faptul că Marian Coman își prezintă romanul cititorilor din toată țara în cadrul unui turneu de promovare ce cuprinde peste 20 de orașe. Mai multe detalii, pe site-ul autorului, www.mariancoman.com. ”Haiganu. Fluviul Șoaptelor” poate fi achiziționat de pe www.supererou.ro.
Scriitor și jurnalist, Marian Coman este laureatul mai multor premii naționale dedicate literaturii F&SF și al unui premiu al Convenției Europene de Science-Fiction. A scris volumele ”Nopți albe, zile negre”, ”Testamentul de ciocolată”, ”Teoria flegmei. Apel la mitocănie” și ”Fingers and other fantastic stories”, iar povestirile sale au fost incluse în numeroase antologii. În prezent este unul dintre scenariștii revistelor profesioniste de bandă desenată ”Harap Alb continuă” și ”Tinerețe fără bătrânețe”. Noul său roman, ”Haiganu. Fluviul șoaptelor”, a fost lansat in data de 21 noiembrie la Târgul de carte Gaudeamus.